Azi in istoria crestinismului: „debutul oficial” al Marii Schisme Est-Vest

Pe 16 iulie 1054 trei legati papali azvarl pe altarul marii biserici Sfanta Sofia din Constantinopol bula papala de excomunicare a Rasaritului crestin.  Acest act avea sa fie debutul oficial al rupturii Est-Vest in crestinatate dupa un mileniu de istorie crestina.

Dupa ruptura dintre greci si orientali – post Calcedon, cca 500 d Hr – o a doua ruptura apare la doar jumatate de mileniu : greci vs latino-germanici. Peste alte 5 secole , Occidentul crestin insusi avea sa fie sfasiat intre latino-germanici si anglo-germanici. Trei mari schisme la intervale de 5 secole. Anul 2000 – timpul celei de-a patra schisme, daca s-ar fi pastrat „ritmul” – gaseste crestinatatea mult mai puverizata decat in primul mileniu si jumatate. In ultimii 500 de ani schismele n-au „asteptat” jumatati de mileniu pentru a se produce, ci adesea nici jumatati de veac. Astazi tabloul crestinatatii este unul de o incredibila fragmentare.

Spunea cineva: soldatii romani nu si-au permis sa sfasie haina lui Christos, cea dintr-o singura bucata. „Urmasii” lui Christos au sfasiat insa mult mai mult decat camasa/haina Lui : i-au sfasiat insusi Trupul (mistic) – Biserica.

Incotro se indreapta crestinatatea? De sfasiat Trupul lui Hristos au facut-o. De sfasiat unii pe altii n-au ramas restanti. Cine urmeaza…?

„Negarea schimbării” – fragment din jurnalul parintelui Schmemann

Sâmbătă, 19 ianuarie 1974

„Criza istorică a Ortodoxiei”. Din punct de vedere istoric, Ortodoxia a fost dintotdeauna mai mult decât o biserică, şi anume, o lume ortodoxă, un fel de univers ortodox. Orice schimbare de situaţie generează în această lume o reacţie negativă, o negare a schimbării, o reducere a ei la rău, la ispită şi la constrângere demonică. Această reacţie nu se datorează loialităţii, credinţei sau dogmei – care rămân aceleaşi, indiferent de schimbări, în realitate, lumea ortodoxă nu mai este atât de interesată de dogme sau de conţinutul credinţei. Este mai degrabă o negare a schimbării ca mod de viaţă. O nouă situaţie este rea tocmai pentru că este nouă. Această negare a priori nu permite o înţelegere a schimbării, o evaluare a ei în contextul credinţei, o „întâlnire” realistă cu ea. Renunţare şi negare, nu înţelegere, întrucât lumea ortodoxă s-a schimbat şi se schimbă în mod inevitabil, trebuie să recunoaştem drept prim simptom al crizei, o schizofrenie profundă, care a pătruns mentalitatea ortodoxă: viaţa într-o lume ireală, inexistentă, caracterizată drept reală şi existentă. Conştiinţa ortodoxă n-a remarcat căderea Bizanţului, reformele lui Petru cel Mare, revoluţia; n-a remarcat revoluţionarea gândirii, a ştiinţei, a modului de viaţă… Pe scurt, n-a remarcat istoria. Această negare a semnificaţiei procesului istoric n-a slujit cauza ortodoxiei, în loc să înţeleagă schimbarea, şi în acest fel, să vină în întâmpinarea ei, ortodoxia s-a văzut copleşită de ea. Oamenii s-au refugiat la Sf. Părinţi, Typikon, catolicism, elenism, spiritualitate, un mod de viaţă bine definit, oriunde altundeva. In mare parte, s-a fugit. Să fugi sau să negi este mai drastic decât să afirmi. Este mai uşor să te agăţi de vechiul calendar, de litera legii, de teamă şi de o defensivă furibundă. Această luptă cu istoria, care îşi urmează cursul în mod inevitabil, provine din incapacitatea de a ajunge la o înţelegere cu antinomia esenţială a creştinismului: „în această lume, dar nu din această lume” şi de a înţelege că lumea ortodoxă este din această lume. Proclamarea acestui lucru ca absolut constituie o trădare. Plătim preţul crizei ortodoxiei pentru că am creat atât de mulţi idoli, sute de idoli. Nu am integrat niciodată lumea noastră ortodoxă în „imaginea trecătoare a lumii”. Acum când această lume ortodoxă se distruge, încercăm să o regenerăm. Suntem preocupaţi de soarta multor patriarhale, de supravieţuirea muntelui Athos; ne ocupăm de Bizanţ şi de textele bizantine, atât de importante pentru teologi. Suntem înghiţiţi de multe jurisdicţii, toate etalând diferite canoane, încercăm să cucerim occidentul cu ceea ce avem mai slab în moştenirea noastră. Această aroganţă, mulţumire de sine şi acest triumfalism pompos sunt înfricoşătoare. Şi poate că cel mai înspăimântător este faptul că prea puţini oameni văd, simt şi ştiu asta. Oamenii sunt îngroziţi de decăderea lumii, dar nu îndeajuns de mult de cea a ortodoxiei. Condamnăm ereziile, încălcarea canoanelor, păcatele altora, şi toate acestea, într-o perioadă în care esenţa ortodoxiei, Adevărul ei, ar putea fi auzite poate pentru prima dată în istorie ca o salvare. Ceea ce ne rămâne este să credem că Dumnezeu nu poate fi pângărit. Ceea ce rămâne este aceeaşi întrebare chinuitoare: Ce-i de făcut?

Crestinism pur si simplu

Poziţia mea faţă de Ortodoxie constă într-o atitudine de înţelegere, dar nu este lipsită de critică. Nu împărtăşesc fascinaţia cu care unii din vest se raportează la Ortodoxie (după ce am trăit atât în Grecia, cât şi în Rusia, este dificil să percept în mod idealist Biserica Ortodoxă), dar împărtăşesc din plin preocupările fundamentale ale Ortodoxiei şi cred că în relaţia cu evanghelicii protestanţi (şi desigur cu alţii) există un amplu spaţiu comun, pe care trebuie să îl explorăm. Presupun că s-ar putea spune că eu aparţin tradiţiei redate prin expresia folosită lui C. S. Lewis „creştinism pur şi simplu”, căutând ceea ce ne uneşte dincolo de diferenţele culturale şi istorice, şi concentrându-mă asupra acestui aspect. (Gerald Bray, evanghelic britanic)

În „Agenda for Theology” (1979) propuneam un program de paleo-ortodoxie postmodernă menit să aşeze din nou rădăcinile teologiei contemporane în consensul izvoarelor creştine clasice. Tot ce am întreprins de atunci încoace a urmărit să dezvolte acea premisă. Fără îndoială, cele trei volume ale mele de teologie sistematică fac trimitere în mod constant la surse patristice, după cum se întâmplă în lucrarea de teologie pastorală şi în studiul cuprins în cele patru volume intitulate Classical Pastoral Care. ( Thomas Oden, pastor metodist,  exponentul paleo-ortodoxiei si initiatorul proiectului „Ancient Christian Commentary on Scripture” )

Ancient Christian Commentary on Scripture are ca scop revitalizarea învăţăturii creştine bazate pe exegeza creştină clasică… Această serie îi oferă pastorului, exegetului, studentului şi cititorului laic mijloacele necesare pentru a cunoaşte ce anume au spus Sf. Atanasie sau Sf. Ioan Hrisostomul sau Părinţii pustiei despre un anume text, în vederea predicării, studiului sau meditaţiei. În rândurile laicilor catolici, protestanţi şi ortodocşi se conturează tot mai puternic convingerea că aspectele vitale date de predicarea biblică şi devenirea spirituală necesită rădăcini mult mai profunde, dincolo de orizontul orientărilor istorico-critice care au dictat direcţia studiilor biblice din zilele noastre. Drept urmare, această lucrare se adresează unei audienţe cu mult mai largi decât o fac studiile specializate consacrate Patristicii.

“Inceputurile unui dialog global ortodox – evanghelic” , Bradley Nassif

Remarcabil: Inceputurile unui dialog global ortodox – evanghelic

„Revista teologica” a Mitropoliei Ardealului in numarul 1 din 2009 publica inceputul unui articol foarte interesant: „Inceputurile unui dialog global ortodox – evanghelic” . Autorul textului, Bradley Nassif a lansat in luna mai la Cluj cartea Ortodoxie şi Evanghelism .

Articolul integral poate fi descarcat in format pdf de la adresa gasita pe blogul d-lui Dănuţ Mănăstireanu, director pentru credinţă şi dezvoltare al World Vision pentru Orientul Mijlociu şi Europa de Est. Tot pe blogul dansului se gasesc mai multe date despre articol si surse.

Fara indoiala, ecumenismul fortat de interese politice la nivel inalt este sortit esecului la nivelul ameliorarii relatiilor interconfesionale a maselor. Dialogul interconfesional insa, sustinut serios si fara eludarea diferentelor si in spirit irenic si dornic de a intelege corect pozitia „adversarului”, nu poate fi decat benefic mai bunei intelegeri si apropieri reciproce. Din pacate interesele pungii si mandrirea gen „noi avem adevarul complet” sunt impedimente serioase pentru dialogul real si util intre confesiuni. O abordare smerita si sincer interesata de gasirea impreuna a adevarului indiferent daca acesta coincide sau nu cu pozitia „alor mei” reprezinta „formula magica” pentru deschiderea „Sesamului”.

„Ortodoxie si evanghelism”

Preţ: 28,00 RON

Cuprins ->

S-au scris multe carti cu privire la Biserica Ortodoxa, acoperind toate aspectele legate de credinta si viata. Bisericile evanghelice au fost analizate, cuantificate si descrise in numeroase publicatii. Evanghelicii redescopera valoarea patristicii, care sta la baza traditiei ortodoxe. Exista carti care raspund obiectiilor evanghelice fata de Biserica Ortodoxa si altele care inregistreaza date despre calatoria protestantilor inspre ortodoxie. Exista cateva dialoguri publicate intre ortodocsi si celelalte traditii crestine. Cu toate acestea, ceea ce lipseste este un volum care sa aduca impreuna aparatori ai fiecarei pozitii pentru o interactiune reciproca. In aceasta carte, fiecare autor a scris un capitol despre propria lui perspectiva cu privire la compatibilitatea evanghelismului cu ortodoxia. Fiecare capitol este urmat de reactii ale celorlalti autori la opinia autorului respectiv si apoi raspunsul acestuia din urma la reactiile lor. Acest schimb de perspective face posibila atingerea unui nivel mai adanc al discutiei teologice.

Ceea ce face ca aceasta interactiune sa fie cu adevarat interesanta este faptul ca autorii sunt personali in scrierile lor. Unul dintre acestia a crescut in Biserica Ortodoxa, a fost convertit la o cruciada a lui Billy Graham, a studiat in seminarii evanghelice si ortodoxe si este acum diacon ortodox. Doi dintre autori s-au convertit, parasind traditia parintilor lor. Unul dintre acestia, crescut intr-un mediu evanghelic, a devenit, ulterior, preot ortodox. Celalalt s-a nascut ortodox si s-a convertit la evanghelici in timp ce studia intr-o universitate.

Dar aceasta este o carte teologica si pentru ca autorii, care au cu totii studii teologice, au adus argumente solide pentru convingerile lor. Daca sunteti in cautarea unor argumente teologice care sa sustina fiecare pozitie, nu veti fi dezamagiti.
James J. Stamoolis