„Cântecul Mariei”
iunie 20, 2009 Lasă un comentariu
Richard nu era entuziasmat de organizarea disciplinară a bisericilor istorice de dinaintea Reformei. Personajele sale favorite din istoria bisericilor erau, pe lângă Luther şi Calvin, Sfântul Augustin şi Sfântul Francisc din Assisi. Se referea cu plăcere la ei şi, în predicile sale evoca nu doar gândirea acestora ci, adesea, şi felul lor de viaţă, îi plăcea să-şi condimenteze din belşug spusele. Se ştia că dispune de o colecţie de ilustraţii cuprinse în patruzeci de mii de plicuri ordonate cu grijă.
Din concepţiile lui Calvin le aprecia pe cele privitoare la liberul arbitru şi la dubla predestinare, dar teologul lui favorit rămânea tot Martin Luther. Era de acord cu îndemnul lutherian: „Îndrăzneşte să păcătuieşti” şi propovăduia că iubirea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui nu pot fi supralicitate. Atracţiile ori simpatiile teologice nu-l împiedicau în critica obiectivă a protestantismului.
Cu interpretarea abuzivă a expresiei „sola fide”, cu poveştile de adormit copiii despre mântuirea printr-o credinţă lipsită de viaţă, cu astea sunt îndopaţi credincioşii – aşa şi-a început, îmi aduc aminte, una din predici. Considera o exagerare modul în care protestantismul o tratează pe Maria, protestanţii pomenind-o pe Maica Domnului eventual în înjurături, cu toate că dacă adoraţie poate nu, dar respect profund tot ar merita.
Sărbătoarea păcii, în închisoare, era Crăciunul. Până şi gardienii păreau vrăjiţi de sărbătoarea nopţii în care s-a născut Mântuitorul. Românii cântau colinde, ungurii, nemţii cântau de-ale lor. Richard s-a postat la capătul mesei lungi din celulă şi a cântat, în ebraică, cântecul Mariei, „Magnificat”. Nuanţat şi dramatic, cu sacră ardoare şi cu gingăşie, revoltat şi triumfător. Era darul lui de Crăciun pentru adoratorii Sfintei Fecioare.
Cu alt prilej, ne-a cântat şi Cântarea Cântărilor, de la un capăt la altul, în ebraică. Ca un îndrăgostit despre iubirea lui, cu un dor inimitabil.
Dispretuia profund sectarismul mãrginit, dar deopotrivã si clericalismul arogant, gol, dornic de putere, rupt de izvorul originar.
„Marx e si el produsul preotilor”, ne declara, în celulã. Avea chiar o istorioarã despre asta, cu care-si sustinea afirmatia:
În timpul sederii la Londra, viitorul autor al Manifestului Comunis s-a dus la preot sã-i anunte decesul bãietelului sãu. Preotul si-a notat datele si i-a comunicat suma cheltuielilor de înmormântare.
– Mai aveti ceva sã-mi spuneti? a întrebat pãrintele cutremurat de durere. Fãrã urmã de compasiune, preotul i-a zis:
– Nu, asta e tot.
Ancient Faith Music
Calendarul Intercultural
Părintele Nicolae Steinhardt
Pro(-)scris 
Comentarii recente