Parintele Steinhardt: ruga autentica
iunie 4, 2009 Lasă un comentariu
” Convertirea lui a fost una completa, totala, de o sinceritate de cristal, devotata, fara sa pastreze nici o rezerva, nici un loc ascuns. De aceea, atunci cand vorbea despre Iisus, despre Dumnezeu in general, sau atunci cand se ruga, avea o forta fantastica, pe care o simteai, aproape materiala. L-am auzit uneori rugandu-se – caci respecta cu mare strictete randuiala manastirii – si era ceva coplesitor. De multe ori l-am insotit la miezonoptica si rugaciunile lui erau zguduitoare, pur si simplu vorbea cu Dumnezeu. Statea ingenuncheat in altar si striga, era ca un personaj din Vechiul Testament, scotea rugaciunea din adancurile fiintei sale intr-un mod care te rascolea. Dumnezeu era o persoana pe care el o vedea, cu care vorbea. Avea un fel de disperare in felul de a se ruga, cum nu am mai vazut niciodata la nimeni. Toti cei care l-au auzit rugandu-se, fie ei monahi, prieteni sau oameni simpli veniti la manastire, au fost socati de puterea cu care el se ruga. Impresionati si uimiti, fratii mai tineri din manastire spuneau: „Daca nici pe parintele Nicolae nu-l aude Dumnezeu, atunci pe cine sa auda?”.”
Marturie a preotului Ioan Pintea, ucenicul parintelui „Nicolae de la Rohia”
PS: Conservatorul Steinhardt şi lecţia biografiei (recenzie de Mihail Neamţu)
Comentarii recente