Ce are odihna(sabatul?) in comun cu … vinul impartasaniei?

[…] Se vede limpede din toate acestea grija Domnului pentru necazurile şi nevoile omeneşti obişnuite şi dorinţa de a Se asemui făpturilor Sale celor mai simple, de a Se da drept alimentul cel mai comun al tuturor oamenilor (pâinea), de a Se face părtaş principiilor de bază ale vieţii. Şi cum Se dă spre consumare? În mod abstract şi ideativ? Ci nu prin pâine şi vin în euharistie, prin cele două elemente de neînlocuit care cuprind şi metaforizează într-însele dubla sarcină: întreţinerea vieţii, completarea ei? Întreţinerea vieţii o împlineşte pâinea, prea curatul Trup. Dar vinul (scumpul Sânge), care e menirea lui împlinitoare? Veselirea şi îndulcirea vieţii. Căci omul, nefiind nici o unealtă mecanică, nici animal, simte neapărat trebuinţă de clipe de odihnă şi răgaz în care să-şi îndulcească şi veselească sufletul, să mediteze, să contemple frumuseţea naturii, să se bucure de produsele artei, să comunice cu semenii săi, să intre în legătură cu Dumnezeirea, să se bucure de nepreţuitul dar făcut lui ca singura fiinţă gânditoare şi cuvântătoare: capacitatea de a gusta farmecul verbului a fi, misterul conştiinţei dedublate (e conştient de conştiinţa sa), infinitatea fiindului. Adânc semnificativ şi descoperitor de zguduitoare arierplanuri este faptul că Iisus, spre a ni Se da, alege calea atât de materială şi de „elementară“ a împărtăşaniei cu pâine şi vin, în contrast cu orice abstracţiune şi ideitate.

N. Steinhardt , Ispita lecturii  ( „O predică – Iisus cel milostiv” )

Daca „painea si apa” sunt simbolul necesarului supravietuirii, painea si vinul euharistice sunt ridicarea dincolo de necesitate, spre bucuria vietii. Asa – ” menirea lui împlinitoare – veselirea şi îndulcirea vieţii” – sa se explice si rostul vinului in celebrarea sabatului la evrei – Kiddush ?

„Unlike the Day of Atonement, the Sabbath is not dedicated exclusively to spiritual goals. It is a day of the soul as well as of the body; comfort and pleasure are an integral part of the Sabbath observance. Man in his entirety, all his faculties must share its blessing.

[…] The Sabbath is a reminder of the two worlds – this world and the world to come; it is an example of both worlds. For the Sabbath is joy, holiness, and rest; joy is part of this world; holiness and rest are something of the world to come.”

Abraham Joshua Heschel, The Sabbath: Its Meaning for Modern Man

„ Apoi le-a zis: – Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat!” (Marcu 2:27, NTR)

Sabat si duminica in antichitatea crestina

Before Sunday there was the Sabbath. The very first Jewish Christians, and many more at least for some years, would have observed the Sabbath, presumably with a festive meal on the Friday evening, when the Sabbath began according to Jewish reckoning. 2 Jesus’ own attitude toward the Sabbath comes to play a part in later arguments about its observance. The Gospel controversies over the Sabbath (Mark 2:23–3:6 and parallels) reflect debate over its meaning, not any implied rejection by Jesus; yet by the time these stories were written, they may well have become fuel for the fire of more radical debates, and for gentile Christians’ justification of a different approach.

[…] The idea that Sunday is a “Christian Sabbath” grows along with anti-Jewish polemic, but it does not explain the origin of Sunday or offer much help determining exactly how Sunday was kept. The emerging Christian pursuit of Sunday as an “anti-Sabbath” has curious implications, even to advocacy of ostentatious busy-ness on Saturday so as to avoid any accidental appearance of observing the Jewish day of rest. However, closer to 200, Tertullian still knows of some Christians in Carthage who believe that the Christian rule against kneeling on Sunday (as the day of resurrection) should apply also to the Sabbath (On Prayer 23.1–2), implying it, too, was a day of celebration.

McGowan, Andrew Brian, Ancient Christian worship : early church practices in social, historical, and theological perspective (2014)

Sambata in Biserica veche – in Canoanele Sfintilor Apostoli

CANONUL 66  (POSTUL DE DUMINICA şi SAMBATA)

Dacă vreun cleric s-ar afla postind în zi de duminică sau sâmbata (afară numai de una), să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.
(51, 53 ap.; 16 sin. IV ec.; 13, 55 Trul.; 14 Anc.; 18, 21 Gang.; 29, 49, 51 Laod.)

În Biserica veche era interzis cu desăvârşire să se postească duminica şi sâmbăta. Duminica pe motiv că este ziua în care a înviat Hristos, iar sâmbăta fiindcă ea aminteşte de crearea lumii. Deci una înseamnă învierea şi transformarea lumii, iar alta începutul lumii. Ambele evenimente sunt prilej de bucurie, şi nu de întristare şi de pocăinţă, adică de post. Pentru acest motiv s-a îngăduit în mod excepţional, ca numai în una, în sâmbăta Paştelui, să se postească şi nicidecum în altele.

Canoanele Bisericii Ortodoxe

Asa cum mai spuneam, este remarcabil ca in ciuda ostilitatii feroce fata de „soacra” – iudaism – documentele vechi ale Bisericii pastreaza inca marturii cu privire la reminiscentele sabatizarii sambata, conform poruncii divine.

Despre sabat

The seventh day brought a cessation of God’s original creative activity. Whether the day of rest is to be thought of as a continuing period into the present, as far as the type of creativity exercised during the six days is concerned, or whether God renewed His creativity in some sense after a day or period of rest, is not made clear. “Finished” (2:1, 2) at least indicates that the original, basic work was done. But He used His own experience and example as the basis for establishing a pattern of six days of work followed by one of rest for man. A special reverence for the seventh day seems to have existed from the beginning of the human race, and has been observed by scholars and travelers among the ancient Persians, Indians, Teutons, Greeks, Phoenicians, Assyrians, Babylonians, Egyptians, and the primitive tribes of Africa and the Americas. All of this witnesses to the truth of the biblical record and its account of the original institution of the Sabbath. Men have wandered far from God in many ways and have corrupted His commandments, but here is one commandment which still casts feeble rays of light in the darkest places.25

25 Whitelaw, op. cit., p. 36.

Haines, L. (1967). The Book of Genesis. In . Vol. 1:1: Genesis-Deuteronomy. The Wesleyan Bible Commentary (30). Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Company.

Scylla si Caribda sabatului

Nicolae Steinhardt lauda ”dreapta socotinta” drept virtutea suprema, echilibrul perfect. Dar acest echilibru nu se atinge in orice conditii si de catre oricine. Cel mai adesea dreapta socotinta este rodul maturizarii , dupa oscilatii si pendulari pana la ”linistirea” la punctul de echilibru .

Sabatul ca zi de inchinare a fost si ramane motiv de disputa printre crestini. Si ca orice disputa, partizanatul si polarizarea numai spre dreapta socotinta nu pot aspira… Asa se face ca unii dis-pretuiesc si neglijeaza ceea ce nu-i de neglijat, in timp ce partida adversa supraliciteaza si exagereaza dorind sa contracareze/”echilibreze”  pozitia adversa.

Unii socotesc sabatul ”fanionul adevarului prezent” , nici mai mult nici mai putin  decat ”sigiliul lui Dumnezeu”, nodul gordian in functie de care se va transa insasi problema mantuirii. Altii vor sa se descotoroseasca de el cat mai rapid , ca de o pacoste aducatoare de ghinion, ca de o fosila dezgustatoare a unor radacini demodate si incomode.

Dar despre ce e vorba de fapt? Despre doar un aspect al inchinarii, al liturgicii corecte. Sabatul este raspunsul corect la intrebarea: cand  ne inchinam, cand este timpul special regulat dedicat devotiunii comunitare? Raspunsul: in sabatul Creatiei, binecuvantat si sfintit de Dumnezeu, si conceput special pentru inchinare.

Dar Sabatul raspunde doar la una din intrebari:

  • cui ne inchinam? – lui Dumnezeu,  Sfintei Treimi
  • de ce ne inchinam? – din dragoste fata de Dumnezeu
  • cum ne inchinam? – ”in duh si adevar” ( Ioan 4:23,24)
  • unde ne inchinam? – oriunde ( Ioan 4:21)
  • cand ne inchinam? – in Sabat (in mod special)

Mai mult decat atat, porunca a patra, care stipuleaza timpul consacrat de Dumnezeu Insusi intalnirii cu inchinatorii Sai, nu da raspunsul complet la intrebarea ”Cui ne inchinam?”. ”Creatorului” este un raspuns relativ ambiguu, caci si evreii (ortodocsi) cred in Creator dar Il identifica incorect (ca si musulmanii). Doar crestinii stiu cu adevarat cui trebuie sa I se inchine: Creatorului =  Sfanta Treime ( Tatal, Fiul si Duhul Sfant).

Si daca ar fi sa aleg intre doua rele – a intelege gresit Cui sa ma inchin sau a intelege eronat cand e timpul cuvenit pentru inchinare– cred ca mai mica ar fi greseala de a nu recunoaste corect mai degraba timpul inchinarii decat Subiectul inchinarii. Altfel spus: mai bine sa te inchini sfintei Treimi fie si la un timp nu cel mai indicat (duminica -precum crestinismul traditional) decat sa te inchini in timpul corect dar sa gresesti Adrisantul ( ca evreii – doar lui Iahve, sau ca altii…).

Asadar, sabatul raspunde doar unei intrebari( nu cea mai importanta – cand) legate de liturgica – domeniu al raportarii omului la Dumnezeu. Musulmanii se inchina vinerea(timp gresit) nu dumnezeului adevarat (Allah nu-i tot una cu Sfanta Treime) , evreii sambata (timp corect) dar tot unui dumnezeu ”incomplet”( IHWH nu-i tot una cu Sfanta Treime), majoritatea crestinilor duminica ( timp gresit) dar Dumnezeului adevarat, putini crestini sambata(timpul corect) Dumnezeului adevarat.

De unde si pana unde gonflarea artificiala a importantei sabatului in retorica unora…? Faptul ca o majoritate greseste este motiv sa gresesti si tu facand din tantar armasar? Asistam la o deviere de la un aspect fundamental (Cui I Se cuvine inchinarea) spre un detaliu liturgic ( important, dar detaliu – timpul corect al inchinarii).

Si iata cum ajungem la Scylla si Caribda sabatului: unii il neglijeaza desi este porunca dumnezeiasca ce nu se schimba, in timp ce altii il impopotoneaza si-l fac sa fie mai proeminent decat e cazul. Ajung pana acolo ca-si pun in chiar numele confesiunii specificatia cu pricina – o dovada doar de infantilism teologic( si nu cu sens pozitiv), teribilism adolescentin, nicidecum de maturitate spirituala.

De celalalta parte, este scandaloasa inertia si ignoranta crestinismului majoritar care in ruptul capului n-ar admite ca a luat-o pe ulei si ar fi cazul sa-si vina-n fire.

”Cum îi păstrează Sabatul pe evrei” de Judith Shulevitz, The Forward

A iubi iudaismul presupune a şti cât de mult înseamnă Sabatul. Dar nici cunoaşterea, nici dragostea pentru el nu este destul pentru a-i face pe mulţi dintre evrei, poate pe cei mai mulţi, să respecte tradiţia religioasă sau măcar acel nivel pe care îl simt ei, adânc în inima lor, ca fiindu-le dat pentru îndeplinire.

Această stare de disonanţă cognitivă predomină chiar şi în Israel, acolo unde neimpunerea multor legi ale Sabatului, din cărţi, are efectul unei adânciri a diviziunii, în fiecare sâmbătă, între evreii care respectă datină şi ceilalţi.

Sunt mulţi israelieni laici care privesc în urmă cu o puternică nostalgie la Sabaturile liniştite, fără comerţ, ale tinereţii lor şi regretă faptul că ziua de odihnă pare să fie domeniul exclusiv al iudaicilor ortodocşi. „Sabatul israelian de astăzi este deopotrivă unul religios, în sinagogi, şi unul petrecut în centrele comerciale”, remarca recent scriitorul Amos Oz. „Regret acest lucru.”

Cum putem ţine Sabatul cum se cuvine cu toţii, nu doar cei foarte religioşi?

Faptul că avem nevoie de Sabat în viaţa noastră este un lucru evident, intuitiv. Atât Israelul, cât şi Statele Unite sunt locuri în care motorul economic al tehnologiei avansate ne face mai bogaţi şi mai deştepţi, dar ne şi induce către o stare de participare neîntreruptă, inevitabilă.

Având regim de serviciu în consumul electronic şi informaţional, de exces confesional în reţelele de socializare de pe internet, de obsesie în încercarea noastră de conectivitate totală, noi ne împărţim şi reîmpărţim timpul şi atenţia prin cele mai diverse şi continue sarcini profesionale şi casnice, prin jocuri şi dispozitive cu nume drăguţe (Blackberry, iPod, Google, Twitter).

Luaţi aminte la o descoperire recentă: în ianuarie, Kaiser Family Foundation (Fundaţia pentru familie Kaiser) a semnalat că copiii americani cu vârste între 8 şi 18 ani petrec mai mult de şapte ore şi jumătate pe zi cu dispozitive electronice – cu o oră mai mult decât la rezultatele studiului precedent, efectuat în urmă cu cinci ani.

Aceste dispozitive par a fi destul de inofensive, dar când interacţionăm cu ele, intrăm într-un univers temporal foarte fluid, fără început sau sfârşit, şi fără nici o legătură firească între zi şi noapte, muncă şi odihnă, cumpărături şi altele.

Proliferarea dispozitivelor mobile de comunicaţii, combinată cu economia globală desfăşurată 24 de ore, 7 zile pe săptămână, ne împinge din ce în ce mai departe de regimul temporal care ne-a ţinut sănătoşi mintal sute de ani, către o zonă de impuls perpetuu, care ne îmboldeşte să continuăm, fără a ne atenţiona măcar că trebuie să ne oprim.

Dar cum poate o datină străveche, observată doar de un mic număr de oameni foarte pioşi, să servească ca frână împotriva distrugerii celorlalţi? Să fie un simţ al ordinii temporale?

A răspunde acestei întrebări înseamnă a recunoaşte că Sabatul nu este doar o instituţie religioasă care implică rugăciune şi studiu – pentru creştin, la fel ca şi pentru iudeu (chiar dacă tradiţia din Sabatul creştin s-a prăvălit într-un asemenea declin încât mulţi cred că Sabatul este o practică exclusiv iudaică).

Sabatul este şi o idee politică, una cu aplicaţie universală. Sabatul stă ca dovadă că societatea poate face viaţa mai bună membrilor ei luând încărcătura de timp a acestora şi reglându-i întrebuinţarea.

Este foarte cunoscută ideea pe care a spus-o Ahad Ha’am despre acest subiect: „Mai mult decât au păstrat evreii Sabatul, i-a păstrat Sabatul pe evrei.”

Ceea ce a vrut el să spună merge dincolo de abilitatea de supravieţuitori a evreilor. El spune că reglarea timpului prin legile Sabatului le-a dat evreilor şansa de a se regrupa în comunitate la sfârşitul fiecărei săptămâni, iar această regrupare le-a sprijinit identitatea evreiască.

Ce anume face Sabatul pentru a insufla o astfel de solidaritate socială este simplu. Sabatul coordonează timpul de odihnă. Îi face pe oameni să înceteze lucrul nu doar pentru 25 de ore săptămânal, ci pentru aceleaşi 25 de ore săptămânal.

Când oamenii îşi împărtăşesc timpul de odihnă, când îşi privesc de departe computerele şi telefoanele sofisticate şi încep să se uite unul la celălalt, ceea ce văd este familia lor, vecinii şi cei de aceeaşi credinţă; ceea ce nu mai văd sunt şefii sau clienţii sau colegii de muncă – adică oamenii care se află în roluri reciproce de exploatare, roluri care ne pot înstrăina unul de altul, deşi ne aduc în contact. Prin relaţiile fără instrumente, nu prin cele legate de ele, ne putem întări legăturile sociale de iubire şi coeziune.

Legile care limitează timpul de muncă şi sincronizează programele personale pentru a încuraja oamenii să socializeze laolaltă, în loc de fiecare individual – aceste legi par foarte neamericane pentru majoritatea americanilor şi ca un amestec nedorit al autorităţii rabinice pentru mulţi israelieni. Dar nu aşa vedea lucrurile majoritatea oamenilor, americani sau israelieni, nu mai departe de acum 50 de ani în urmă.

Aici în Statele Unite, când în 1961 Curtea Supremă a susţinut legile care confirmau oprirea duminicală a activităţilor împotriva acuzaţiei că ele ar încălca primul amendament [al Constituţiei, nota trad.], judecătorul Felix Frankfurter scria o opinie în care el arăta că dauna închiderii afacerilor şi fabricilor duminica – el se gândea îndeosebi la efectul acestor legi asupra întreprinderilor conduse de evrei şi adventişti de ziua a şaptea – această daună este trivială comparativ cu nevoia de a păstra „importanţa unei valori culturale”. Duminica, spunea el, evidenţiază bunăstarea americană. Ea se dovedeşte o necesară „eliberare de povara zilnică, o păstrare a liniştii mintale, o ocazie de relaxare după voia personală”.

Ideea lui Frankfurter era aceasta: odihna este un act colectiv. Dacă încuviinţaţi spusele psihologului G. Stanley Hall din 1908 despre Sabat, ca fiind „eliberarea de orice robie după ceas, toalete şi mese mai bune şi adecvate, domolirea zgomotului pe străzile pustiite, farmecul mult intensificat al cerului, soarelui, pomilor, câmpiei… o mai mare poftă de lectură şi poate studiu, de conversaţie cu prietenii, telefoane, vizite, corespondenţă, precum şi de odihnă pur şi simplu, pentru trup şi minte”, atunci va trebui să vă transpuneţi în lumea în care fiecare doreşte acelaşi timp liniştit şi nu îl tulbură pe al tău.

Astăzi, când acest timp de linişte pare foarte greu de atins, ne învinuim pe noi înşine de a nu ne rândui mai bine viaţa, pentru suprasaturarea cu stres şi eşecul de a-l stăpâni.

Ne denumim dependenţi de muncă. Tânjim după schimbare. Dar incapacitatea de a ne opri din plănuit, şi străduit, şi ţipat, şi comunicat nu este o problemă personală. Este reacţia la un mediu în care munca se înfăptuieşte mereu sau zăpăceala nu încetează şi nu există niciodată un moment în care fiecare să se oprească din alergare după ţelul pe care îl urmăresc de obicei.

Sabatul ne învaţă că trebuie să convocăm voinţa colectivă pentru a interpune pauze în vieţile noastre agitate. Dar cum ar trebui să facem asta? Ar trebui să ne întoarcem la legile trecute din America? Ar trebui să ne orientăm către legile existente ale Sabatului în Israel? Pot legile să ne ajute într-adevăr să controlăm ceea ce pare a fi un imbold cât se poate de personal de a lucra în week-end sau literalmente non-stop?

Da şi nu. Nu, nu ne putem întoarce la vechile metode de a impune comportamentul Sabatului. Însă da, există lucruri pe care le putem face pentru a ne proteja timpul, dacă ne îngăduim să fim inspiraţi de Sabat – de a deveni, cu alte cuvinte, „sabatişti”.

Să începem cu ce putem face ca indivizi. Cea mai lesne cale de a fi un „sabatist” este de a respecta legile Sabatului, deoarece ele şi-au dovedit eficienţa în decursul secolelor. Asta, însă, ar putea fi şi cea mai grea cale de a fi „sabatist”, odată ce ea ar necesita o cu totul nouă personalitate, sau cel puţin o nouă relaţie cu religia, precum şi apropierea considerabilă de sinagogă.

Dar dacă nu dorim să devenim baalei teshuvah, asta nu înseamnă că nu putem merge pe această cale. A fi evreu a însemnat mereu să găseşti un loc pe un spectru de respectare a tuturor poruncilor şi nerespectare a vreuneia.

În pofida afirmaţiilor anumitor autorităţi iudaice, nu fost niciodată o singură cale adevărată de a fi evreu. Poţi respecta parţial Sabatul, sau îl poţi ţine într-un fel care ignoră litera iudaică, dar îi respectă spiritul. Spuneţi că aţi dorit să măriţi timpul petrecut în familie o dată pe săptămână. De ce nu aţi impune un tabu asupra electronicelor de Sabat? O zi fără computere şi telefoane sofisticate şi Nintendo este o zi în care voi şi copiii sunteţi obligaţi să discutaţi între voi.

Ca grup, am putea încerca să introducem un spirit sabatic în societatea cea vastă. De exemplu, am putea milita pentru păstrarea pauzei de lucru petrecută împreună. Am putea susţine cererile muncitorilor fie de a lucra doar în timpul orelor prevăzute astfel în mod tradiţional şi nu în timpul celor desemnate prin tradiţie pentru socializare în comunitate, altminteri fiind plătiţi în plus pentru sacrificarea timpului social şi familial. Am putea cere legi care să ne ofere vacanţe mai sociale şi petrecute în sânul familiei.

America are cele mai rele politici privind vacanţele şi timpul petrecut în familie, dintre naţiunile industrializate; nu există loc pe pământ care să beneficieze mai mult dacă ar avea o conştiinţă sabatică crescută.

S-ar putea materializa vreunul din aceste deziderate, pe care le dorim de mult, dar niciodată nu le-am realizat, de a respecta Sabatul?

Vor exista mereu glasuri autoritare care să spună nu, glasuri pentru care doar respectarea legilor tradiţiei ar conta. Dar a patra poruncă ne spune să ne amintim de Sabat şi să îl ţinem. Iar când încercăm să ne amintim viziunea unei vieţi bune, care este cuprinsă în Sabat, ajutăm la crearea condiţiilor – atmosfera de repaus – care fac posibile circumstanţele adecvate care amintesc oamenilor şi de Sabat. Şi a ne aminti de toate acestea ne aduce mai aproape de o lume în care ideea de Sabat deţine o relevanţă contemporană şi o vigoare grozavă, nu un mic cuvânt al vremurilor apuse.

Sursa articol/autori

3 Sabbath books by Samuele Bacchiocchi

%d blogeri au apreciat asta: