Despre casatorie – „Sfaturile unui drac bătrîn către un drac tânăr”
iulie 25, 2009 Un comentariu
Ceea ce Vrăjmaşul le cere oamenilor ia forma unei dileme: fie abstinenţă totală, fie monogamie absolută. De la prima mare victorie a Tatălui Nostru, am făcut-o foarte dificilă pe prima. Pe a doua am blocat-o în ultimele secole, ca mijloc de scăpare. Am făcut-o prin poeţi şi romancieri, convingîndu-i pe oameni că o experienţă neobişnuită şi de obicei de scurtă durată pe care ei o numesc „a fi îndrăgostit” este singurul motiv onorabil pentru căsătorie. Mariajul poate şi trebuie să facă permanentă această exaltare şi o căsnicie care nu o face nu-i mai leagă. Ideea asta e parodia noastră după o idee primită de la Vrăjmaş.
(…) Acum urmează poanta. Vrăjmaşul a descris perechea căsătorită ca „un singur trup”. El nu a spus „un cuplu fericit în căsătorie” sau „o pereche care s-a unit pentru că s-a «îndrăgostit»”, dar tu poţi face ca oamenii să ignore asta.
Poţi să-i faci să uite şi că omul pe care ei îl numesc Pavel nu a restrîns aceasta la perechile căsătorite. Pentru el, simpla împreunare face „un singur trup”. Astfel îi poţi face pe oameni să accepte ca elogii retorice ale „îndrăgostirii” ceea ce erau, de fapt, simple descrieri ale adevăratei semnificaţii ale relaţiei sexuale.
Adevărul e că oricînd un bărbat se culcă cu o femeie, fie că le convine sau nu, acolo se formează o relaţie transcendentală de care trebuie să se bucure veşnic sau s-o îndure veşnic.
Pornind de la afirmaţia adevărată că această relaţie transcendentală a fost destinată să producă afecţiune şi familie şi, dacă se intră în ea cu ascultare, aşa va fi de cele mai multe ori, oamenii pot fi făcuţi să aibă falsa convingere că amestecul de afecţiune, teamă şi dorinţă pe are ei îl numesc „a fi îndrăgostit” e singurul lucru care face căsătoria fericită sau sfîntă.
Greşeala e uşor de făcut pentru că deseori „îndrăgostirea” precede, în Europa Occidentală, căsătoriile care se fac urmînd planurile Vrăjmaşului, adică în vederea fidelităţii, fertilităţii şi a bunelor intenţii, exact aşa cum de foarte multe ori, dar nu întotdeauna, emoţia religioasă însoţeşte convertirea.
Cu alte cuvinte, oamenii trebuie încurajaţi să considere ca bază a căsătoriei versiunea viu colorată şi deformată a ceva ce Vrăjmaşul le-a promis de fapt ca rezultat al ei.
Decurg de aici două avantaje: în primul rînd, oamenii care nu au darul înfrînării pot fi împiedicaţi să vadă căsătoria ca o soluţie, deoarece nu se „îndrăgostesc” şi, mulţumită nouă, ideea de a se căsători din oricare alt motiv li se pare josnică şi cinică. Da, aşa cred ei. Ei consideră intenţia de loialitate pentru o relaţie de ajutor reciproc, pentru păstrarea castităţii şi pentru transmiterea vieţii ca ceva mai prejos unei furtuni de emoţii. (Nu neglija să-l faci pe omul tău să considere foarte jignitoare slujirea în căsătorie).
În al doilea rînd, orice înflăcărare sexuală, cît timp urmăreşte căsătoria, va fi considerată „dragoste” şi „dragostea” va fi folosită ca să scuze bărbatul de orice vină şi ca să–l protejeze de toate consecinţele unei căsătorii cu o păgînă, o nebună sau o femeie uşoară. Dar despre aceasta îţi vei scrie mai pe larg în scrisoarea următoare.
(…)
Te plîngi că ultima mea scrisoare nu arată clar dacă consider sau nu îndrăgostirea ca o stare de dorit pentru oameni.
Dar bine, Pelinişor, asta e o întrebare pe care ne aşteptam să o pună ei! Lasă-i pe ei să discute dacă „Dragostea”, patriotismul, celibatul, luminările de pe altar, abstinenţa sau educaţia sînt „bune” sau „rele”.
Nu vezi că nu există nici un răspuns? Nimic nu contează, afară de tendinţa unei anumite stări de suflet, în anumite situaţii, de a aduce un anumit pacient, într-un anumit moment mai aproape de Vrăjmaş sau mai aproape de noi.
Aşa că ar fi foarte bine să–l faci pe pacient să decidă dacă „Dragostea” e „bună” sau „rea”.
Dacă e un om arogant şi are pentru trup un dispreţ bazat de fapt pe scrupule, dar considerate de el drept puritate – şi unul care-şi găseşte plăcerea în a dispreţui ceea ce majoritatea prietenilor săi aprobă – lasă–l neapărat să hotărască contra dragostei. Inoculează-i un ascetism nemăsurat şi apoi, cînd i-ai desprins sexualitatea de tot ce ar putea să umanizeze, copleşeşte–l cu ea într-o formă mult mai brutală şi mai cinică.
Dacă, pe de altă parte, e un om sentimental, credul, hrăneşte–l cu poeţi minori şi cu scriitori de mîna a treia, de şcoală veche, pînă ce–l faci să creadă că „Dragostea” este irezistibilă şi, într-un fel intrinsec, meritorie.
Îţi garantez că părerea asta nu e de prea mare ajutor pentru producerea întinării accidentale, dar e o reţetă nemaipomenită pentru adultere prelungite, „nobile”, romantice şi tragice ce sfîrşesc, dacă totul merge bine, în crime şi sinucideri.
Dacă asta nu reuşeşte, poate fi folosită pentru a–l conduce spre o căsătorie folositoare, deoarece căsătoria, deşi invenţia Vrăjmaşului, are foloasele ei.
Trebuie să fie prin vecinătatea pacientului tău cîteva tinere care i-ar face viaţa de creştin grozav de grea dacă l-ai putea convinge să o ia în căsătorie pe una din ele. Te rog să-mi trimiţi un raport despre asta cînd îmi mai scrii.
Între timp, reţine că starea asta de îndrăgostit nu e, în ea însăşi, nici în favoarea noastră, nici în a celeilalte părţi. E doar o ocazie pe care şi noi şi Vrăjmaşul încercăm să o exploatăm. La fel ca cele mai multe lucruri pentru care se agită oamenii, ca sănătatea şi boala, tinereţea sau bătrîneţea, războiul şi pacea, din punctul de vedere al vieţii spirituale este în primul rînd materie primă.
Din “Scrisorile lui Zgîndărila. Scrisorile unui drac bătrîn către un drac tânăr” de C. S. Lewis
Comentarii recente