3 Sabbath books by Samuele Bacchiocchi

Ziua a saptea: 1. Descoperiri de pe paginile pierdute ale istoriei

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Sabat, creatie, ecologie

Pentru a ne reintoarce la o atitudine pozitiva fata de natura, necesara pentru conditiile de mediu deteriorate de astazi, e nevoie ca omul sa aiba in vedere traditiile paleocrestine.

Nu in cele din urma m-au preocupat izvoarele crestine si iudaice. Crestinismul a preluat invatatura despre creatie din scrierile poporului Israel si de aceea este bine sa dam importanta si interpretarilor iudaice ale acestor traditii comune. Cea mai importanta gandire a creatiei o gasim in teologia iudaica si in practica Sabatului. Deoarece Bisericile din afara iudeo-crestinismului au renuntat la Sabat, le lipseste accesul la aceasta, fiind adeseori trecuta cu vederea.

Sabatul Creatiei

Orientarea creatiei spre mantuire este un dat originar, conform traditiilor biblice, adica inca de la inceput, caci creatia lumii a fost orientata spre Sabat,” sarbatoarea creatiei”. Sabatul este un majorat seniorial al lumii viitoare. Prin Sabat, creatia se desavarseste. Sabatul este prefigurarea lumii ce va sa vina. Daca vom prezenta creatia in lumina viitorului ei, adica in lumina „slavei lui Dumnezeu” , a acestui „acasa al existentei” si in general al „simpatiei tuturor lucrurilor”, atunci vom dezvolta o invatatura sabatica a creatiei. Sabatul este semnul recunoasterii invataturii biblice, iudaice si crestine, despre creatie.(…) Sabatul, cel ce binecuvinteaza lumea ca si creatie divina, este sfintit si revelat.

Dumnezeu în creaţie Jurgen Moltmann

SABATUL: SĂRBĂTOAREA CREATIEI – Jurgen Moltmann

Punctul final al oricărei învăţături despre creaţie, atât iudaice, cât şi creştine, ar trebui să fie învăţătura despre sabat, căci în şi prin sabat Dumnezeu a „desăvârşit” creaţia Sa. De asemenea, în şi prin sabat oamenii recunosc realitatea, în baza căreia ei trăiesc şi sunt ei înşişi creaţia lui Dumnezeu. Sabatul deschide creaţia pentru adevăratul ei viitor, la sabat se sărbătoreşte anticipat mântuirea lumii, sabatul este el însuşi prezentul veşniciei în timp şi o pregustare a lumii care va să vină. După cum ţinerea poruncii sabatului era un semn de recunoaştere pentru evrei, tot aşa învăţătura despre sabatul creaţiei a devenit semnul de recunoaştere al învăţăturii biblice despre creaţie raportat la concepţia despre lume ca natură.
Sabatul este cel care face cunoscută, sfinţeşte şi binecuvântează lumea ca pe o creaţie.1

Creaţia şi sabatul îşi aparţin împreună după tradiţia biblică: nu există o înţelegere corectă a lumii ca şi creaţie fără înţelegerea sabatului. In liniştea sabatului oamenii nu se mai implică ca lucrători ai lumii care ne înconjoară, ci o lasă pe aceasta să fie întru totul creaţia lui Dumnezeu2. Ei recunosc invulnerabilitatea creaţiei ca proprietate a lui Dumnezeu şi sfinţesc această zi prin bucuria lor faţă de fiinţă, ca nişte creaţii al lui Dumnezeu în comuniunea de creaţie.

Pacea sabatică este în primul rând pacea cu Dumnezeu,însă această pace cu Dumnezeu nu cuprinde doar sufletul, ci şi trupul, nu numai omul singur, ci şi familia şi poporul, nu doar oamenii, nu numai oamenii, ci şi animalele, nu numai fiinţele, ci întreaga creaţie a cerului şi a pământului, aşa cum spune referatul creaţiei. De aceea, pacea sabatului deschide „pacea cu natura”, pentru care mulţi oameni îşi pun problema în faţa distrugerii progresive a mediului înconjurător. Totuşi nu există nici o „pace cu natura” fără experienţa şi sărbătorirea sabatului lui Dumnezeu.

Dacă aruncăm o privire spre tradiţiile biblice care s-au preocupat de dogma creaţiei, atunci descoperim că sabatul nu este o zi de odihnă după cele şase zile de lucru, ci mult mai mult: dimpotrivă, întreaga lucrare a creaţiei a fost făcută de dragul sabatului. Sabatul este „praznicul creaţiei” (Fr. Rosenzweig)3. Pentru această sărbătoare a veşnicului Dumnezeu au fost create cerul şi pământul şi toate care există şi trăiesc în ele. De aceea, potrivit referatului creaţiei, după fiecare zi urmează o noapte, sabatul lui Dumnezeu însă nu mai cunoaşte nici o noapte, el devine „sărbătoarea fără sfârşit”.4

Dumnezeu în creaţie Jurgen Moltmann – cap. XI SABATUL: SĂRBĂTOAREA CREATIEI

Lucrarea de faţă este semnată de una dintre cele mai proeminente personalităţi ale teologiei occidentale contemporane, Jürgen Moltmann, un colos al unei munci imense de căutare a adevărului revelat şi transpunerea lui în cea mai profundă actualitate pentru generaţia tinerilor teologi şi neteologi, care îşi doresc să caute pe mai departe mesajul divin pentru societate şi pentru creştini în general. Prin titlul „Dumnezeu în creaţie” autorul se gândeşte la Duhul Sfânt, Dumnezeu. Dumnezeu este „Iubitorul vieţii”, iar Duhul Său se află în toate cele create, dezvoltând o teologie pnevmatologică a creaţiei. Această învăţătură despre creaţie, care pleacă de la Duhul Sfânt, sălăşluind în creaţie, trebuie să ofere punctele de referinţă pentru dialogul cu întreaga filosofie a naturii. Subtitlul „o perspectivă ecologică asupra creaţiei” se referă la criza ecologică a timpului nostru şi la modul nou de gândire în spirit ecologic. Creatorul locuieşte, prin Duhul său, toată creaţia în întregul ei şi fiecare creatură în parte şi le ţine pe toate prin puterea Duhului Său în viaţă. Taina lăuntrică a creaţiei este această locuire a lui Dumnezeu, precum taina lăuntrică a sabatului este odihna lui Dumnezeu. Şi, iată cum, dintr-o perspectivă pnevmatologică asupra creaţiei, se ajunge la o ecologie sănătoasă şi o atitudine pozitivă faţă de natură.

Alte diferente semnificative intre Septuaginta(LXX) si Textul Masoretic(TM) – 2

In seria diferentelor LXX-TM: Geneza/Facerea 2:2  – „în ziua a şaptea”, sau „a şasea” ?

1. LXX (urmata de versiunile ortodoxe ale Bibliei):

A. Versiunea Sinodala Anania Bartolomeu (2001):

Şi’n ziua a şasea Şi-a împlinit b Dumnezeu lucrarea pe care o făcuse; iar în ziua a şaptea S’a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le făcuse.

b: Verbul synteléo (folosit şi în versetul precedent) înseamnă a împlini (a rotunji, a desăvârşi), dar nu singur, ci în cooperare (teléo precedat de syn), nuanţă care cuprinde ideea embrionară (ca şi în 1, 26) a unui Dumnezeu treimic, sau cel puţin pe aceea a participării Cuvântului la actul creaţiei (In 1, 1-3).

B. LXX Polirom (vol 1, 2004)

2 în ziua a şasea Dumnezeu şi-a desăvârşit lucrările pe care le făcuse, iar în ziua a şaptea s-a odihnit, după toate lucrările pe care le făcuse.

2. Diferenţă între LXX (Dumnezeu şi-a terminat creaţia în a şasea zi) şi TM (a şaptea zi). Nu exista contradicţie, dacă înţelegem că Dumnezeu îşi terminase deja creaţia în a şaptea zi, după TM.

2. TM (urmat de versiunile protestante, si partial catolice)

A. Noua Traducere in Limba Romana(2007)

2 În ziua a şaptea, Dumnezeu Îşi terminase lucrarea pe care a făcut-o; El s-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea pe care a făcut-o.

B. Traducerea Literală Nouă (2001 – traducerea Dumitru Cornilescu revizuită):

Şi, în ziua a şaptea*, Dumnezeu Şi-a terminat lucrarea pe care o făcuse; şi, în ziua a şaptea, S-a odihnit** de toată lucrarea Sa pe care o făcuse.

Nota:

A. Biblia de la Blaj(1795 – greco-catolica) concorda cu textele ortodoxe ce urmeaza LXX:

Si au sfarsit Dumnezeu in zioa a seasa lucrurile Sale, care au facut,* si s-au odihnit in zioa a seaptea
de toate lucrurile Sale, care au facut.

Aici diferenta pare a fi minora: ca si-a sfarsit Dumnezeu lucrarea creatiei in ziua a sasea(vineri) sau a saptea(sambata) pare nu foarte important. Si totusi… daca tinem cont de acribia atribuita masoretilor in tratarea textului biblic, si de controversele redate in Noul Testament (NT) privitoare la pazirea sabatului (Ioan 5 in special pentru cazul de fata) atunci situatia „parca” se mai schimba „putin”.

Si daca se ia in calcul  si ca porunca a 4-a din Decalog – atat de controversata in istoria confruntarilor iudeo-crestine cat si inter-crestine – spune:

Exod/Iesirea 20:11 : „ Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea şi tot ce este în ele, dar în ziua a şaptea s-a odihnit.

este chiar de mirare de ce textul evreiesc retine ziua a saptea ca desavarsitoarea creatiei in ciuda LXX si a Exod 20:11(care se armonizeaza perfect). In virtutea caror ratiuni masoretii, in ciuda controverselor cu Isus din Nazaret ( Ioan 5) legate de autoritatea Lui de a „calca” sabatul, au schimbat, se pare, ziua a saptea cu a sasea in text ? Mai ales ca Domnul Christos leaga lucrarile Lui din sabat de faptul ca nu face decat sa-Si imite Tatal care la randu-I „lucreaza in sabat”. Situatia este cu atat mai bizara , dat fiindca pozitia LXX (care se armonizeaza si cu celebra porunca a 4-a) avantaja aparent pozitia iudeilor in disputele cu Isus: in ziua a sasea Creatia s-a terminat iar a saptea zi este pentru odihna- vezi Ioan 5! Avantajul era aparent pentru ca de fapt  „rabinii erau de acord că Dumnezeu nu-Şi înceta activitatea în ziua de Sabat, însă activitatea în Sabat era privilegiul exclusiv al lui Dumnezeu; prin cuvintele Sale, Isus a afirmat că şi El are acest privilegiu, făcându-se, aşadar, deopotrivă cu Dumnezeu” ( Nota NTR la Ioan 5:18).

Totusi finul dezacord dintre LXX(+ porunca a 4-a) si TM la Gen 2:2 ramane ciudat si de aprofundat. Remarcabile sunt insa implicatiile textului cu o alta problema de cristologie din Ioan 5.

PS: un raspuns documentat din partea prof. Florin Laiu la dilema se poate citi AICI.

%d blogeri au apreciat asta: