Ortodoxie vs protestantism & catolicism la Steinhardt – in 7 fragmente din Jurnal

  1. Nu ma intereseaza ce anume urmareste Grupul [Oxford], ce-l desparte de numeroase alte secte si uniuni protestante. Dar e primul meu contact zilnic si sustinut cu oameni a caror principala preocupare e credinta în Dumnezeu si grija de mântuire, care au facut sacrificii banesti pentru a veni aici, la Interlaken, care iau în serios tot ce fac si tot ce discuta. Oricât de mundan sa fii si nu se poate sa nu te simti atras de oamenii acestia toti curati.
    Naivitate multa, teologie sumara, la cei mai multi o cultura general redusa, conceptii adesea candide. Dar si fragezime, farmec, o impresie de camere bine aerisite, nici umbra de tertipuri, viclesug, blazare, dospire.
    Numele Irlandezului mi-a plecat din minte, ori s-a pitit în ascunzisuri de materie cenusie care-mi sunt inaccesibile. Ma vad astfel silit sa pomenesc drept Irlandezul când ma rog pentru el în fiecare zi, ca si pentru Grupul de la Oxford. In dimineata dinainte de plecarea lor paseste grabit spre mine : te cautam, îmi spune, voiam sa stii ce am visat : mi-a aparut Domnul si mi-a încredintat ca te va chema la El. Se vede ca privesc întrebator, deoarece repeta, explicativ ; vei fi printre cei care cred într-însul.

2. Ana socoteste ca trei pericole ameninta crestinismul occidental : rationalismul, sentimentalismul si moralismul.
Protestantismului mai ales îi da târcoale moralismul. Catolicismului, rationalismul ; iar sentimentalismul bântuie pe unde poate, pretutindeni. Ortodoxia, fireste, nu trece cu vederea nici ratiunea, nici sentimentul si nici morala. Pe toate trei se sprijina si tustrelelor le face loc. Dar pe deasupra lor asaza harul care le îmbina si, îmbinându-le, le cumpaneste nelasând pe nici una sa strice echilibrul.
Ortodoxia, de aceea, nu coboara la nivelul nici unei din cele trei adjuvante ale credintei, ci se mentine la acel – integral si inefabil – al sacrului. Harul e ordonator, armonizator si cumpanitor.

Jurnalul fericirii

3. Ortodoxia, mai mult, mai stăruitor, mai duios decât protestantismul ne apropie de ideea de taină, care‑i una din esenţele universului. Trăim înconjuraţi de taine, cu toate că nu ne place a o recunoaşte, am vrea să lămurim totul deşi poate că o „marjă“ de mister e de neînlăturat. Dumnezeu Însuşi – Dumnezeu mai ales – e tainic. Zicala: Căile Domnului sunt de nepătruns, Englezii o formulează mai precis: Dumnezeu umblă (literal: Se mişcă) pe căi misterioase.
Pascal: Dacă Dumnezeu există înseamnă că trebuie să fie de neînţeles.

 

4. Pe aceste nemiloase, teribile texte (nu suntem decât părţi, obiecte, recuzită într‑un decor) şi‑au construit protestanţii aspra lor doctrină a harului. Catolicismul posterior contrareformei (iezuiţii, moliniştii, toţi adversarii lui Pascal) au încercat să îndulcească lucrurile, să ia textelor pauliniene ceva din cumplitul lor absolutism. Ortodoxia cunoaşte şi nu contrazice răspunsurile lui Elihu şi afirmaţiile lui Pavel, dar nu stăruie asupra lor (ca protestanţii), ci cu obişnuitu‑i tact acoperă în taină acestea toate şi rosteşte kyrie eleisson  .

 

5. După‑amiază – mielul mi‑a stârnit strigăte de bucurie şi, îndrăznesc să spun, un „entuziasm de nedescris“ mai sincer decât cel din şedinţele de partid ori sindicale – ea revine, de data aceasta cu un caiet pe care mi‑l încredinţează cerându‑mi să‑l citesc şi să păstrez secretul cel mai desăvârşit. Mă lămuresc de îndată. Sora e penticostală, iar caietul e plin de poezii de‑ale lor, naive, siropoase şi patetice.
De ce or fi preferând ei poezioarele şi versurile acestea dulcege şi artificiale textului aprig şi fierbinte al evangheliilor ? Nu pot pricepe. Pun caietul deoparte. Dar mă şi cert: adu‑ţi aminte, îmi spun, de jurământul din camera 18 de la Jilava. N‑ai jurat fidelitate ecumenismului ?

Şi‑mi aduc aminte şi de personajul mamei din Tragedia Americană a lui Theodore Dreiser, care nu găseşte nedreaptă executarea fiului ei pentru o crimă pe care n‑a săvârşit‑o, dar a dorit‑o şi a gândit‑o. Câtă măreţie şi la sectanţi !
De bunăvoia mea am ales ortodoxia, îi sunt credincios, cred şi mărturisesc că este calea cea bună şi adevărată. Statornic stau şi sunt în hotărâri. Dar nu şi fanatic. „Acesta este sângele Meu care pentru voi şi pentru mulţi se varsă…“ Eu mă împărtăşesc numai la biserică şi după ritualul ortodox – e calea mea şi o cred bună şi adevărată – dar nu osândesc pe nimeni, mieluşelul alb este al tuturor (va fi mâncat peste o lună, două) şi nu e bine s‑o înfrunt pe soră cu vorbe aspre ori cu ironii.
Îi restitui caietul cu mulţumiri politicoase. Dar neclintit rămân în convinsa mea hotărâre ortodoxă.

Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia

6. Adventistii acestia care zile întregi nu manânca daca banuiesc o urma de grasime în gamela, legionarii acestia care-si dau bucatica de pâine bolnavilor, tinerii acestia care au trait ca fiarele ani de-a rândul în munti, copiii acestia care au înjghebat o Liga Revolutionara Româna si au mesterit o bomba (îi lipseau numai declansatorul, materialul exploziv si posibilitatea de a functiona), taranii acestia care n-au vrut sa se colectivizeze sau care, beti fiind, si-au strigat naduful în cârciuma si au înjurat apasat dupa o lunga tacere, unitii care n-au înteles sa-si paraseasca denominatiunea, iata oamenii pe care mi-i doream (inconstient poate). Inchisoarea, vad, e locul meu de împlinire, cum zice Toynbee despre imperiul otoman ca a fost statul universal al ortodoxiei. Eroii acestia modesti, unii ridicoli (dar nu exista eroi ridicoli : accessorium sequitur principale  ), îi compar cu ce mi-a fost dat sa vad la Paris între 1936 si 1939.

7. ” Până la urmă îmi pare că toată lumea are în parte dreptate, că fiecare deţine o părticică dintr‑însa. Da, toţi au dreptate. (Iar nu: nimeni n‑are dreptate.) Şi hitleriştii, că prea a fost absurd tratatul de la Versailles şi prea cumplită mizeria Germaniei după război. Şi comuniştii, că există cu adevărat exploatare şi sete de bani şi sărăcia‑i lucru rău şi urât şi nu duce la nimica bun şi de folos. Până şi social‑democraţii, până şi ei au fărâma lor de dreptate, aşa căldicei ce se află, şi nătângi de dau în gropi şi fac comuniştii ce vor cu ei. Toate popoarele, toate doctrinele şi fiecare ins pentru sine. Nu există o teorie care pe toate, singură, să le poată lămuri şi rezolva, nu există glas care să poată striga: numai eu, voi nu. Şi bine face Dumnezeu că trimite ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, şi peste liberali şi peste ţărănişti, şi peste sionişti şi peste cuzişti, şi peste ortodocşi şi peste adventişti (măcar că nu se spală sâmbăta), şi peste legionari şi peste simplii contrarevoluţionari.”

Jurnalul fericirii

Despre obsedaţii zgomotului de fond

” Mass-media a ajuns să devină un soi de drog. Cunosc la Bucureşti o doamnă, o intelectuală, care-şi deschide aparatul de radio ori de TV pe absolut toată durata transmiterii programelor, indiferent de ce s-ar transmite: mica publicitate, cotele apelor Dunării, buletinul meteo, ora copiilor, emisiunea în limba naţionalităţilor conlocuitoare. Ea îmi aduce aminte de personajul lui Sartre din Greaţa, acela care citea toate cărţile unei biblioteci în ordine alfabetică. În faza aceasta dragul de radio şi de TV devin patologice. Era firesc să-mi caut un loc de refugiu cât mai departe de obsedaţii zgomotului de fond, de oamenii ajunşi să nu mai poată trăi măcar un ceas singuri cu ei înşişi. Aceasta mi se pare a fi chiar esenţa meditaţiei: dialogul cu tine însuţi, împăcarea cu ideea că poţi trăi în bune şi rodnice relaţii cu sinea ta, chiar dacă ea se pricepe a-ţi dezvălui din ce în ce mai acut toate greşelile şi sluţeniile pe care le-ai săvârşit în viaţa ta.”
N. Steinhardt, Primejdia mărturisirii.Convorbirile de la Rohia
 Si inca n-ai apucat sa vezi, parinte Steinhardt, vraja internetului si a facebook-ului…

Predicile cu obiecte sau despre cum sîntem considerați idioți … sau poate chiar sîntem!

Marius Cruceru

Întîmpinare: 

  1. În acest textuleț atac un fenomen, nu predicatori sau biserici anume. Dacă cineva se simte cu musca țețe pe căciulă, să doarmă mai departe după mușcătură. Nu discutăm cazuistică. Fenomene!

  2. Voi modera cu aprime comentariile care se vor deda atacuri de vreun fel sau altul. Sper să putem discuta în așa fel încît noi, cei de la amvoane, să ne îmbunătățim ”prestarea serviciului divin”, iar cei din băncile enoriașilor să beneficieze de ridicarea standardului homiletic dincolo de nivelul rețelelor de socializare sau chiar dincolo de nivelul blogurilor (inclusiv nivelul acestuia, de ce nu?)

Ehehe, s-a dus vremea pe cînd retorica avea puterea ei? Puterea aceea veche a grecilor. Puterea aceea a modernilor. Vă mai amințiți vremurile pe cînd predicatorii puteau descrie imagini cutremurătoare prin cuvinte? Jonathan Edwards? Augustin? Wesley? Vă amințiți cînd Cuvîntul se desfășura fascinant din gura unor predicatori intuitivi sau bine educați precum Liviu Olah, Marcu Nichifor sau Simeon…

Vezi articol original 1.147 de cuvinte mai mult

Despre dreapta socotinţă sau intelepciune ca suma virtutilor

Chesterton

Logica pură este totuna cu demenţa deoarece nu ţine seama de faptul că nicio entitate, nicio însuşire, nicio virtute nu are valoare absolută. Şi sinceritatea şi binele şi mila şi adevărul chiar nu‑s decât valori relative şi nu pot constitui, singure, un criteriu de sine stătător, inatacabil şi având răspuns la orice întrebare. Toate sunt relative şi numai laolaltă şi cumpănite de dreapta socotinţă pot alcătui în duh, sub numele de înţelepciune, un îndreptar cu sorţi de siguranţă. Iar fiecare calitate, izolată, poate duce la aberaţii, ori în cel mai bun caz la exagerări.
Desigur că afirmaţia: adevărul ori bunătatea nu sunt, prin ele însele, valori absolute poate părea riscată, absurdă. Şi totuşi ele pot duce, necumpănite fiind, la fanatism şi nebunie, şi celelalte entităţi benefice, deopotrivă. (De ex.: adevărul, devenit manie şi necruţare la unele secte protestante. E un fenomen analog cu obiceiul sectanţilor de a lua un text biblic, de a‑l izola şi de a se călăuzi numai şi numai după el; în ambele cazuri e vorba de idolatrie.)
Numai Dumnezeu este absolut, virtuţile sunt doar feţe ale deplinătăţii Sale şi ca atare niciuna nu se poate pretinde suficientă şi desăvârşită (fiind prin urmare în măsură de a‑şi asuma rolul de călăuză unică). Numai totalitatea virtuţilor,gingaş cumpănite, ne poate apropia de înălţimi. Să ne ferim de idolatrizarea vreunuia din atributele divinităţii, să nu ieşim de sub scutul duhului atotcuprinzător, îndrumător şi cumpănitor. Să ne ferim ca de foc de raţionamente logice şi extremiste care întotdeauna sunt de la diavol. Dreapta socotinţă a călugărilor ortodocşi: iată călăuza sigură.
– De ce nu poate fi o singură entitate un criteriu sigur ?
Ar însemna că ne scoate de sub incertitudine şi risc, cei doi stâlpi ai libertăţii; şi că de asemeni ne‑ar scăpa de răspundere, ceea ce nu se poate.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia

Idei de rezolutii de Anul Nou

1. CUMPĂTAREA
Să nu mănînci pînă la ghiftuire ; să nu bei pînă la ameţeală.

2. TĂCEREA
Să nu spui decît ceea ce poate folosi altora sau ţie însuţi; să te fereşti de conversaţia uşuratică.

3. RINDUIALA
Să-ţi aşezi fiecare lucru la locul lui ; să-ţi îndepli­neşti fiecare treabă la timpul ei.

4. HOTARIREA
Să te hotărăşti a face ceea ce trebuie ; să înfăptuieşti negreşit ceea ce ai hotărît.

5. ECONOMIA
Să nu cheltuieşti decît pentru a face bine altora sau ţie însuţi ; deci, să nu iroseşti nimic.

6. SILINŢA

Să nu pierzi timpul; să faci mereu ceva folositor ; să renunţi la orice acţiuni inutile.

7. SINCERITAT E A
Să nu te foloseşti de înşelăciuni dăunătoare; să cugeţi drept şi neprihănit; şi dacă vorbeşti, să vorbeşti ca atare.

8. DREPTATEA
Să nu nedreptăţeşti pe nimeni făcîndu-i vreun nea­juns sau omiţînd să-i dai ce i se cuvine.

9. STAPANIREA DE SINE
Să te fereşti de extreme ; să te străduieşti a nu te lăsa ofensat de insulte pe cit crezi că merită.

10. CURAŢENIA
Să nu îngădui nici o lipsă de curăţenie a corpului, a veşmintelor sau a locuinţei.

11. SENINĂTATEA

Să nu te laşi tulburat de nimicuri sau de întîmplări obişnuite ori inevitabile.

12. CASTITATEA
Rareori să foloseşti dragostea în alte scopuri decît cele ale sănătăţii şi procreării, şi niciodată pînă la prostire, moleşire sau pînă la vătămarea liniştei sau reputaţiei tale ori a altuia.

13. UMILINŢA
Imită-i pe Iisus şi Socrate.

Benjamin Franklin, Autobiografie

Traditia o forma de smerenie – Serile Dialogos – Prelegere a lui Marius Cruceru

O prelegere absolut necesara tuturor „restaurationistilor” si fanilor „Sola Scriptura”!

Crestinul – intre Duhul Sfant si Duhul lumii

untitled

Andre Scrima – Ortodoxia Si Incercarea Comunismului

%d blogeri au apreciat asta: