„Nebuni întru Hristos”

„Nebunii” sunt de obicei călugări care coboară sau descind în „lume”, în oraşe, în societatea „creştină”, şi acolo fac lucruri absurde, smintite, nebuneşti, dar care au întotdeauna un con­ţinut adânc şi tind mereu să reveleze realitatea şi adevărul as­cunse în spatele aparenţelor acestei lumi. Nebunul intră în cârciumi sordide, în case de toleranţă. El caută societatea oamenilor cu faimă proastă. Vagabondează pe străzi. Trăieşte lângă oamenii cei mai desconsideraţi, lângă prostituate şi der­bedei. Aparent, se adaptează vieţii lor. Totuşi, le dezvăluie adevărul mântuirii într-un fel cât mai accesibil nivelului lor spiritual, prin gesturi paradoxale, glume, acte absurde.
Ii mustră pe păcătoşi. Adesea face minuni ca să nu se în­tâmple ceva şi mai rău. Având îndeobşte darul vederii înainte, al cititului în străfundurile cele mai secrete ale oamenilor, el înfierează public păcatele lor ascunse cu grijă, dar în aşa fel încât numai vinovatul să înţeleagă unde bate. El însuşi se preface a fi un mare păcătos: încalcă provocator în faţa oamenilor posturile bisericeşti, deşi în realitate asceza sa în privinţa hranei este foarte strictă. Se preface a fi un stâlp al bordelu­rilor, deşi le mustră în ascuns pe prostituate şi le dă tot ce are ca să le salveze din starea lor degradantă. Noaptea, revine în comunitatea sfinţilor, în izolarea rugăciunii, la viziunea Per­soanei lui Dumnezeu. Iar dimineaţa reia masca nebuniei, „bătându-şi joc de lumea cea deşartă şi de diavol”. El însuşi devine marele sarcasm la adresa lumii, forma cea mai desăvârşită a ascezei, refuzul absolut al criteriilor mondene, perfecta des­puiere de sine.

„Nebunii” vin să readucă aminte că propovăduirea evanghe­lică este o „nebunie”, că mântuirea şi sfinţenia sunt incompati­bile cu satisfacţia dată de consideraţia socială şi de recunoaş­terea obiectivă. Ei apar în epoci de „secularizare”, când faptul de a fi creştin pare a depinde de criteriile convenţionale şi de concepţiile lumii, care evaluează viaţa cea adevărată şi virtutea omului cu măsurile bunei-cuviinţe şi ale deontologiei sociale.

„Nebunul” nu-şi exercită vocaţia în spiritualitatea asigu­rată a unei mănăstiri, ci singur, în lume, într-o trântă corp la corp cu lumea şi cu diavolul, ducând pe umeri crucea Bise­ricii, crucea chinuiţilor şi a păcătoşilor. Iată o altă formă de „tragedie” revelatoare: fiindcă asumă voluntar masca nebuniei – o mască grotescă – pentru a putea revela adevărul persoanei, falsitatea măştilor spoite ale bunei-cuviinţe convenţionale care ascunde alteritatea şi libertatea persoanei. Implântat în reali­tatea factice a lumii care prezintă răul ca bun şi bunul ca rău, acolo unde veghează „domnul lumii acesteia” ca să permanen­tizeze falsitatea, „nebunul” dă buzna „în casa celui tare ca să-i jefuiască lucrurile”. Singura posibilitate a sfântului de a face acest salt este intrarea în lume cu masca nebuniei, a iresponsa­bilităţii sociale, pentru a dezvălui ochilor omeneşti adevărata realitate sfâşiind vălurile moralei convenţionale, ale stilului de viaţă consacrat, ale valorilor iluzorii. Iar aici nu e vorba de o dezvăluire ironică, socratică, ci de o trezire personală, o reală vigilenţă. „Nebunii întru Hristos” nu aleg această nebunie ca pe o formă de asceză, ci sunt aleşi de Dumnezeu să facă asta. O fac „fără voia lor”. Acolo îi ducea drumul ales. Şi tot acolo au savu­rat gustul adevărului adevărat şi riscul libertăţii.

Christos Yannaras – Libertatea Moralei

Eșecul sectarismului

Punct ochit, punct lovit. Well done, Teo!

Cu drezina

Pedro Berrugete - Proba focului (sursa) Pedro Berrugete – Proba focului (sursa)

Există, în creștinism, o atitudine sectară care se manifestă în diverse denominațiuni. Ea se face remarcată prin severitatea cu care sunt judecați (toți) cei din alte confesiuni sau grupări, prin suspiciunea generalizată cu care este tratată orice bună înțelegere între oameni de diverse biserici creștine, prin convingerea cu care se consideră că reprezintă singura opțiune validă și justificată în creștinism, prin intoleranța virulentă față de orice alt punct de vedere.

Dumnezeul acestor grupări fie arată exact așa cum îl prezintă ele, fie nu e decât un idol creat de oameni. Probabil că la toate astea ar trebui adăugată și o ignoranță teologică acută sau preocuparea doar pentru ceea ce poate fi deformat, deturnat, interpretat răuvoitor în teologia altora, astfel încât să se demonstreze puritatea, unicitatea și perfecțiunea propriilor concepții teologice.

Din exterior (fiindcă din interior fie nu se vede, fie se vede cu totul…

View original post 1,815 more words

Ce „moștenire iudeo-creștină a Europei” apără evanghelicii români?

Cu drezina

Synagoga and Ecclesia in Our Time,  Joshua Koffman (sursa) Synagoga and Ecclesia in Our Time, Joshua Koffman (sursa)

În mai multe rânduri, mi-a fost dat să aud evanghelici români (chiar lideri) vorbind în ultima vreme despre o „moștenire iudeo-creștină a Europei” sau „valori iudeo-creștine”. Cunoscând din interior atitudinea evanghelicilor față de orice confesiune ce invocă o „tradiție” sau o „moștenire”, devine puțin ciudată, în discursurile evanghelice, această sintagmă.

Sunt două posibilități mari și late. Fie cei care o invocă nu prea știu despre ce vorbesc, dar o folosesc pentru că e la modă (mai ales în mesajele venite de peste ocean) și că dă bine să găsim un numitor comun pentru manifestațiile publice. Fie știu despre ce vorbesc, dar atunci musai făcute niște precizări și trebuie neapărat răspuns la niște întrebări.

Căci despre ce „moștenire iudeo-creștină a Europei” am putea vorbi decât despre cea transmisă prin ortodocși, catolici și protestanții „tradiționali” (luterani, reformați, calviniști)? Or, corectați-mă dacă greșesc…

View original post 942 more words

Despre ecumenism

Cred din inimă şi cuget în ecumenism. Dar tare mă tem că nu va putea fi rezolvat uşor sau curând. Bine este că s-a renunţat în sfârşit la anateme şi gâlcevi. Dar asta nu ajunge. Unitatea Bisericii cred că va putea fi realizată numai printr-o acţiune directă a Duhului Sfânt şi poate nu atât prin conferinţe ale teologilor, cât mai ales prin avântul noroadelor. Mărturisesc că uneori mă ispiteşte formula lui Pavel Evdokimov: nu cumva, zice el, unitatea treimică a dumnezeirii poate fi realizată şi în eclesiologie? Nu cumva ortodoxia, catolicismul şi protestantismul reprezintă trei ipostaze ale unei aceleiaşi credinţe? Nu cumva e bine să dăinuie ca atare, exprimând fiecare şi accentuând fiecare o anume trăsătură a credinţei unice?

În concepţia aceasta, catolicismul ar reprezenta mai degrabă organizarea şi orânduirea, rânduiala; protestantismul, harul şi credinţa personală; ortodoxia, duhovnicia şi cumpănita soluţie a mântuirii prin har, credinţă şi fapte bune.

Oricât de abilă, formula lui Evdokimov nu mă împiedică de a nădăjdui în realizarea ţelului ecumenic şi a o dori cu toată virtutea gândirii mele. Cred că ecumenismul nu poate însemna altceva decât o revenire la creştinismul iniţial aşa cum ne este el redat de Sfânta Scriptură, Sfânta Predanie şi Sfinţii Părinţi, fără de adaosuri sau modificări ulterioare. De altfel, poate că e mai bine să concepem ecumenismul ca o lucrare a inimilor creştine decât ca o tranzacţie realizată de exegeţi profesionişti.

N. Steinhardt – Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia

Maxima zilei – 29 februarie 2016

Istorie Evanghelica

F. M.Dostoievski, Fratii Karamazov (copertă carte)

Seminția omenească alungă de la sine pe proroci și-i omoară, dar, pe de altă parte, oamenii cinstesc mucenicii, îndrăgindu-i după ce i-au canonit.

F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, p. 551.

View original post

Despre forme si evitarea intepenirii in familiar

Abatele (ulterior cardinalul) Danielou : crestinismul nu trebuie sa îmbrace neaparat formele greco-latine. Crestinismul nu e numai mediteranean, e universal, apartine oricui în lume si se cuvine sa ne obisnuim cu ideea ca se va putea înfatisa sub aspecte diferite de cele pe care le cunoaste bazinul lui mare nostrum.
Hristos nu e legat de nici una din formele noastre, oricât de frumoase ori de venerabile. Au fost si vor fi alte ceremonii, alte decoruri, alte obiceiuri. S-ar putea sa vie lucruri (Kommende Dingen) cu totul diferite si nu sade bine sa ne speriem. Credinta, dogmele, Biserica sunt nemuritoare si inalterabile, dar culorile, melodiile, vesmintele, graiurile, gesturile se schimba ; au fost si vor fi alte bucurii, alte moduri de a sarbatori, de a îndura. Crucea doar e pe veci. De ce ne-am mira ? De ce ne-am teme de altceva ? Nu suntem oare madularele unei Biserici careia i s-a fagaduit un cer nou si un pamânt nou?

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Cat de actuale si „profetic”-indrumatoare sunt cuvintele parintelui Nicolae asternute in Jurnal acum jumatate de veac! Astazi, cand crestinismul imbraca din ce in ce mai mult haine non-„mediteraneene”, cand China „risca” sa ajunga tara  cu cel mai mare numar de crestini, cand America de Sud si Africa imbratiseaza crestinismul lepadat de prea-satuii europeni, cand Asia – atat de pestrita – a peste jumatate din omenire sta fata in fata cu Evanghelia…

Teme în declarația comună semnată de papa Francisc I și patriarhul Chiril

Cu drezina

(Screen capture) (Screen capture)

Mărturisesc că sunt foarte curios care vor fi nodurile din papura acestui document pe care le vor descoperi confrații noștri evanghelici. Sper însă că vor băga de seamă și temele esențiale. În orice caz, documentul merită citit integral.

Sunt abordate cam toate temele fierbinți ale momentului, atât în plan politic, cât și în plan religios. Persecuția creștinilor în Orientul Apropiat (beneficiază de un spațiu amplu), situația din Ucraina, agresivitatea secularismului în Europa, valorile familiei creștine tradiționale, probleme bioetice, divergențele dintre ortodocși și greco-catolici, problema sărăciei și a consumerismului, strategii de acțiune comună, recunoașterea rănilor vechi și noi pricinuite de Schismă, problema dreptului la viață, mărturia creștină, problema prozelitismului.

Un document istoric (aici în franceză și italiană) ce reunește în 30 de puncte multe dintre preocupările care-i frământă în egală măsură și pe creștinii de alte confesiuni, structurate pe un solid schelet de versete biblice și teme teologice…

View original post 95 more words

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 137 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: