A fi crestin = a fi iesit din comun, a nu fi de la sine inteles

„ Şi dacă primiţi cu dragoste pe fraţii voştri numai, ce prisos este aici? Au nu fac şi păgânii acelaşi lucru? ” (Matei 5:47, Biblia Regelui Carol)

„ Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru inedit faceţi? Oare nu procedează şi păgânii la fel?” (Matei 5:47, Biblia Versiunea Actualizata)

„Şi, dacă salutaţi numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Nu fac şi naţiunile la fel?” (Matei 5:47, GBV 2001, CLV,CV2013, NTC, NTR,VBRC,VDC)

Comenteaza textul Dietrich Bonhoeffer in „Costul uceniciei” :

Prin ce se deosebeşte creştinul de păgân? Ce înseamnă „a fi creştin“? Apare aici cuvântul pe care este construit întregul capitol şi prin care se rezumă toate cele spuse mai înainte: a fi creştin înseamnă a fi deosebit (perisson), ieşit din comun, neobişnuit, a nu fi de la sine înţeles.  Este acel ceva prin care „dreptatea mai bună“ o „întrece“ pe cea a fariseilor, o depăşeşte, prisoseşte, trece dincolo de ea. […] Acolo unde lipseste acest ceva deosebit, iesit din comun, lipseste si crestinismul. Ceea ce este crestin nu se poate naste din factori naturali, ci din depasirea lor. […] A fi crestin atarna de „extraordinar”.

Lucrul deosebit al crestinului este crucea, care-l face să transceandă lumea şi care-i aduce, astfel, biruinţa asupra lumii.

Comunitatea ucenicilor lui Isus, a dreptăţii mai bune, este comunitatea vizibilă care a ieşit din ordinea lumii, a lăsat totul, pentru a câştiga crucea lui Hristos.

Vorbeam altadata de triada: ne-firesc/ firesc/ supra-firesc sau i-rational/rational/ supra-rational. Crestinul este chemat spre superlativ si „imposibil”, vorba lui Steinhardt, spre „ceea ce nu se poate naste din factorii naturali”, pentru ca in crestin s-a „sadit” ceva supra-natural. Si acest supra-natural trebuie sa roadeasca, sa dea pe afara(„in clocot”) intr-o revarsare care depaseste si surprinde firescul, normalul,iesind din comun si previzibil.

Bonhoeffer si identifica acest „lucru deosebit al crestinului”: crucea. Crucea i-a fost „sadita” crestinului ca germene al unei vieti extra-ordinare, extra-terestre. In virtutea crucii acceptate , crestinul este chemat spre „imposibilul” ce devine posibil ( prin cruce!) : sa surprinda lumea prin … transcenderea ei. De aici surpriza: lumea isi stie normalitatea ei si se asteapta la firescul cotidian. Bulversarea apare cand extra-terestrul o provoaca si socheaza. Prin cruce, crestinul si iese din lume si provoaca lumea. Sa mai mire atunci pe cineva faptul ca si cat este urata crucea (si purtatorii ei)?