Sabat si duminica in antichitatea crestina

Before Sunday there was the Sabbath. The very first Jewish Christians, and many more at least for some years, would have observed the Sabbath, presumably with a festive meal on the Friday evening, when the Sabbath began according to Jewish reckoning. 2 Jesus’ own attitude toward the Sabbath comes to play a part in later arguments about its observance. The Gospel controversies over the Sabbath (Mark 2:23–3:6 and parallels) reflect debate over its meaning, not any implied rejection by Jesus; yet by the time these stories were written, they may well have become fuel for the fire of more radical debates, and for gentile Christians’ justification of a different approach.

[...] The idea that Sunday is a “Christian Sabbath” grows along with anti-Jewish polemic, but it does not explain the origin of Sunday or offer much help determining exactly how Sunday was kept. The emerging Christian pursuit of Sunday as an “anti-Sabbath” has curious implications, even to advocacy of ostentatious busy-ness on Saturday so as to avoid any accidental appearance of observing the Jewish day of rest. However, closer to 200, Tertullian still knows of some Christians in Carthage who believe that the Christian rule against kneeling on Sunday (as the day of resurrection) should apply also to the Sabbath (On Prayer 23.1–2), implying it, too, was a day of celebration.

McGowan, Andrew Brian, Ancient Christian worship : early church practices in social, historical, and theological perspective (2014)

Hirotonirea femeii – perversiunea adventista

Cum subiectul este unul pe care nu-l ratez/”iert” de obicei, nu pot lasa neamendata perversiunea “hermeneutica” ce pregateste oficializarea hirotonirii de femei la adventisti. Intr-o postare oficiala recenta, boborul adventist este invitat sa studieze la nivel individual/personal problema hirotonirii femeii . De ce? Pentru ca urmeaza o conferinta generala la care va fi repusa pe tapet hirotonirea femeii. Dupa ce propunerea ca femeile sa fie hirotonite ca pastor a fost respinsa de catre delegatii prezenti la sesiunile Conferintei Generale din anii 1990 si 1995 a venit timpul ca partida feminista sa-si ia revansa. Terenul este acum pregatit mult mai atent pentru a nu avea surprize: s-a infiintat o comisie care timp de 2 ani a studiat problema, si ca rezultat a produs materiale care sa ajute la o intelegere “progresista” , “potrivita” si “adecvata” . Consensul n-a fost gasit, dar politic s-a ajuns la 3 pozitii dintre care doua pica de minune feministilor:

Poziţia 1 subliniază condiţiile biblice pentru hirotonire, în conformitate cu 1 Timotei 3 şi Tit 1, şi faptul că în Biblie nu sunt menţionate femei hirotonite ca preoţi, apostoli sau prezbiteri. Astfel, conform acestei poziţii, Biserica Adventistă nu are un fundament biblic pentru hirotonirea femeilor.

Poziţia 2 subliniază rolurile de conducere ale unor femei din Vechiul şi Noul Testament precum Debora, Hulda şi Iunia, şi pasaje biblice din Geneza 1 şi 2 şi din Galateni 3:26-28 care subliniază faptul că toţi oamenii sunt egali în ochii lui Dumnezeu. Astfel, conform aceste poziţii, principiul biblic al egalităţii îi permite Bisericii Adventiste să hirotonească femei în poziţii de conducere în biserică, oricând acest lucru este posibil.

Poziţia 3 recunoaşte un model biblic al conducerii bărbatului în Israel şi în biserica creştină primară, susţinut şi de poziţia 1. Dar aceasta subliniază şi faptul că Dumnezeu a făcut excepţii, precum îndeplinirea dorinţei lui Israel de a avea un rege. Conform acestei poziţii, hirotonirea femeilor este o problemă de ţine de regulamentul bisericii, nefiind un imperativ moral; astfel, Biserica Adventistă ar trebui să permită fiecărui câmp să decidă dacă hirotoneşte sau nu femei.

Am zis “pica de minune” pentru ca singura varianta corecta deja este in minoritate si “profetesc” ca nu va fi cea castigatoare. Se va merge pe varianta perversa a compromisului care sa pastreze “unitatea bisericii”. O “evolutie” de la “contra clar” (pozitia 1) si “pro clar” ( pozitia 2) ar fi prea socanta, scandaloasa si riscanta (cu potential schismatic). Se va face apel la evitarea “extremelor” si la “unitate” iar varianta castigatoare va fi cea pervers-obraznica.

De ce pervers-obraznica? Pentru ca eludeaza cu tupeu autoritatea Bibliei (si traditiei) , si trece problema in sfera strict “administrativa” in care Cuvantul lui Dumnezeu NU conteaza  ci cuvantul majoritatii delegatilor conteaza. Perversa pentru ca desi “recunoaşte” un model biblic al conducerii bărbatului în Israel şi în biserica creştină primară, susţinut şi de poziţia 1, de fapt nu recunoaste . “Argumentul” “exceptiei” hiper-catastrofal ilustrat de “îndeplinirea dorinţei lui Israel de a avea un rege” muta problema din seama autoritatii suverane a lui Dumnezeu in Biserica in sfera mofturilor delegatilor la GC. Lui Dumnezeu i se stinge “microfonul”, este invitat sa nu-Si mai dea cu “parerea”, pentru ca problema nu mai tine de modul cum El, Domnul si intemeitorul Bisericii isi guverneaza Biserica, ci de “regulament”-ul delegatilor. In alte cuvinte: “Dumnezeule care ai infiintat Biserica, te rugam sa nu Te bagi in chestia asta care ne priveste exclusiv pe noi. Ne-ai lasat biserica pe maini , acum lasa-ne sa o guvernam cum ne taie capul”. Adica fix ce a facut “fiara papala” : cu de la noi putere substituim sambetei duminica. Asa vor muschii nostri iar Tu Domnul sabatului ai dreptul sa taci si sa nu te bagi. I-ai dat cheile lui Petru, papilor si cardinalilor deci nu le incurca socotelile acum.”

Argumentul cu “Dumnezeu a făcut excepţii, precum îndeplinirea dorinţei lui Israel de a avea un rege” este catastrofal. Profetul Domnului Samuel mustra aspru pacatul/nelegiuirea inlocuirii lui Dumnezeu cu un rege muritor:

„4. Toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel s-au adunat şi au venit la Samuel, la Rama, 5. spunându-i: „Tu eşti bătrân, iar fiii tăi nu-ţi calcă pe urme. Acum dar pune un rege care să domnească peste noi, aşa cum au toate neamurile!” 6. Samuel a văzut ca un lucru rău faptul că ei au cerut un rege să domnească peste ei şi s-a rugat Domnului. 7. Domnul însă i-a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce îţi va spune, pentru că nu pe tine te leapădă, ci pe Mine, ca să nu mai domnesc peste ei. 8. Aşa au făcut din ziua în care i-am scos din Egipt şi până astăzi: M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei. Ei fac aşa şi cu tine. 9. Ascultă-le deci glasul, însă avertizează-i şi fă-le cunoscut care vor fi drepturile regelui care va domni peste ei.” ” (1 Samuel 8:4-9, NTR)

„16. Rămâneţi în continuare aici şi priviţi acest mare lucru pe care Domnul îl va face sub privirea voastră. 17. Nu este astăzi seceratul grâului? Am să chem pe Domnul şi El va trimite tunet şi ploaie. Atunci veţi înţelege că aţi făcut un mare rău în ochii Domnului, cerând pentru voi un rege. 18. Samuel l-a chemat pe Domnul Care a trimis tunet şi ploaie în ziua aceea. Atunci întregul popor s-a temut foarte tare de Domnul şi de Samuel. 19. I-au spus lui Samuel: – Roagă-te Domnului, Dumnezeul tău, pentru slujitorii tăi, ca să nu murim, căci am adăugat la toate păcatele noastre şi răul de a cere pentru noi un rege. 20. Samuel a răspuns poporului: – Nu vă fie teamă! Aţi făcut tot răul acesta, numai să nu vă întoarceţi din a-L urma pe Domnul şi din a-I sluji cu toată inima voastră.” (1 Samuel 12:16-20, NTR)

O mai prosteasca si neinteleapta “argumentare” nici ca puteau gasi “desteptii” care au redactat “pozitia”. Sa “argumentezi” cu un pacat evident o blestematie pe care vrei s-o faci este … incalificabil. Gura pacatosului adevar grai, inca o data: “vrem sa oficializam un pacat evident ca si evreii, si daca lor le-ai facut moftul, nu e cazul sa ni-l refuzi noua. Si oricum nu ne pasa daca mai trimiti tunet si ploaie cand nu-i timpul lor, noi mergem pe drumul nostru oricum. Noi facem regulile aici, nu Tu. Sa taci.”

Macar evreii s-au “temut foarte tare de Domnul şi de Samuel” cand au realizat nebunia. La adventisti, nici gand de remuscari.

In cadrul pozitiei 3 se poate observa opozitia dintre “recunoaşte un model biblic al conducerii bărbatului în Israel şi în biserica creştină primară” si “Dar [ADVERSATIV] aceasta subliniază şi faptul că Dumnezeu a făcut excepţii” “astfel, Biserica Adventistă ar trebui să permită…” Model biblic vs dezlegare de la biserica cu pretextul unor exceptii inghitite de Dumnezeu . Vorbeam candva de obraznicia bisericii vechi de a-L contrazice fatis pe Dumnezeu. Pomeneam mai sus de tupeul Romei de a schimba ce spune Domnul sabatului cu ce spune papa. Adventistii pregatesc oficializarea (pentru ca femei pastor au deja de mult timp, in ciuda hotararilor GC) unei obraznicii care sa le faca concurenta obrazniciilor bisericii vechi cat si “fiarei papale”. 

PS: cand am demisionat (acum aproape 12 ani) ca pastor azs am anticipat “evolutia” asta careia nu voiam sa-i fiu partas. Iata ca timpul imi confirma intuitia si corectitudinea deciziei. Cei care mi-ar spune ca era bine sa fi ramas ca sa lupt impotriva, sper ca realizeaza cat de naiv le e sfatul. Dovada cei care au ramas ca sa lupte … degeaba.

PPS : stiam de mult abordarea perversa a pozitiei 3 de la prof. Florin Laiu. E smechereasca tentativa de scoatere a problemei din sfera revelatiei si aducerea ei in sfera exclusiv administrativa. Dar nu tine: sa-i ceri lui Dumnezeu sa nu mai aiba nici un cuvant de spus in guvernarea Bisericii este aberant si nebunesc.

 

Sambata in Biserica veche – in Canoanele Sfintilor Apostoli

CANONUL 66  (POSTUL DE DUMINICA şi SAMBATA)

Dacă vreun cleric s-ar afla postind în zi de duminică sau sâmbata (afară numai de una), să se caterisească; iar de ar fi laic, să se afurisească.
(51, 53 ap.; 16 sin. IV ec.; 13, 55 Trul.; 14 Anc.; 18, 21 Gang.; 29, 49, 51 Laod.)

În Biserica veche era interzis cu desăvârşire să se postească duminica şi sâmbăta. Duminica pe motiv că este ziua în care a înviat Hristos, iar sâmbăta fiindcă ea aminteşte de crearea lumii. Deci una înseamnă învierea şi transformarea lumii, iar alta începutul lumii. Ambele evenimente sunt prilej de bucurie, şi nu de întristare şi de pocăinţă, adică de post. Pentru acest motiv s-a îngăduit în mod excepţional, ca numai în una, în sâmbăta Paştelui, să se postească şi nicidecum în altele.

Canoanele Bisericii Ortodoxe

Asa cum mai spuneam, este remarcabil ca in ciuda ostilitatii feroce fata de “soacra” – iudaism – documentele vechi ale Bisericii pastreaza inca marturii cu privire la reminiscentele sabatizarii sambata, conform poruncii divine.

Despre sabat

The seventh day brought a cessation of God’s original creative activity. Whether the day of rest is to be thought of as a continuing period into the present, as far as the type of creativity exercised during the six days is concerned, or whether God renewed His creativity in some sense after a day or period of rest, is not made clear. “Finished” (2:1, 2) at least indicates that the original, basic work was done. But He used His own experience and example as the basis for establishing a pattern of six days of work followed by one of rest for man. A special reverence for the seventh day seems to have existed from the beginning of the human race, and has been observed by scholars and travelers among the ancient Persians, Indians, Teutons, Greeks, Phoenicians, Assyrians, Babylonians, Egyptians, and the primitive tribes of Africa and the Americas. All of this witnesses to the truth of the biblical record and its account of the original institution of the Sabbath. Men have wandered far from God in many ways and have corrupted His commandments, but here is one commandment which still casts feeble rays of light in the darkest places.25

25 Whitelaw, op. cit., p. 36.

Haines, L. (1967). The Book of Genesis. In . Vol. 1:1: Genesis-Deuteronomy. The Wesleyan Bible Commentary (30). Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Company.

C. S. Lewis despre (pseudo-)intrebari, (ne)probleme si (di)solutii

Poate un muritor sa-I puna lui Dumnezeu intrebari despre care El sa considere ca nu pot primi un raspuns? Da, si inca foarte simplu, cred eu. Toate intrebarile absurde intra in categoria acelora care nu pot primi raspuns. Cate ore contine un kilometru? Culoare galbena este patrata sau rotunda? Probabil jumatate dintre intrebarile pe care le punem – jumatate dintre marile noastre probleme teologice si metafizice – sunt de felul acesta. [...]

Cerul ne va rezolva problemele, dar nu, cred eu, operand reconcilieri subtile intre toate notiunile noastre aparent contradictorii. Notiunile vor fi toate spulberate de sub picioarele noastre. Vom vedea ca n-a existat niciodata nici o problema.

C. S. Lewis, Anatomia unei dureri

Steinhardt si luteranii: lauda lui Dietrich Bonhoeffer

Pentru Dietrich Bonhoeffer, pastor luteran, singurul mijloc de a trăi cinstit în lume este de a recunoaşte că trebuie să trăim ca şi cum Dumnezeu nu ar exista, etsi Deus non daretur 1 . Dumnezeu ne învaţă că trebuie să trăim frumos, corect, şi fără El. Dumnezeul care e în noi este Cel care ne părăseşte (Marcu 15,34). Dumnezeul nostru ne cere să trăim în lumea aceasta ca şi cum El nu ar fi. El se lasă izgonit din lume, pe cruce.[...]

Dietrich Bonhoeffer a socotit ca e de datoria lui să‑şi dovedească fidelitatea faţă de Pronie prin apărarea dreptăţii lumeşti. Ca şi Péguy. A luat parte la acţiunea antihitleristă a cadrelor conducătoare din serviciul de contraspionaj al armatei (Abwehr) – conduse de amiralul Canaris – şi a fost executat în închisoare.

După război, preoţii germani au refuzat să‑i cinstească memoria ca pe a unui martir, spunând că a murit nu pentru cauza Bisericii şi credinţei, ci pentru cauza politică şi lumească a rezistenţei împotriva stăpânirii lui Hitler.
Aşa o fi, nu contrazic teologumenele teologilor autorizaţi a vorbi. Dar sunt convins că Dietrich Bonhoeffer e în rai (recunosc că tot citind Divina Comedie m‑am molipsit şi eu de mania lui Dante de a distribui locuri în paradis) şi că Hristos Domnul îi face adeseori cinstea de a cina cu el, în doi (v. Ioan 14,23 şi Apoc. 3,20), ca Ludovic al XIV‑lea cu Molière.

Şi după cum Regele‑Soare stătea la masă, în doi, cu Molière şi‑i slujea floarea aristocraţiei franceze, aşa şi pe Domnul şi pe Bonhoeffer îi servesc duminica – în straie de aur, purpură şi lumină – Sf. Toma din Aquino, Sf. Bonaventura, Sf. Bruno şi Sf. Albert cel Mare, iar în celelalte zile cardinalii şi arhiepiscopii, pastorii şi predicatorii aflaţi în acel loc (şi cărora, spre a lor fericire, le vine rândul nu prea rar, căci nu sunt foarte numeroşi).

Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia

Dincolo de  conceptia eronata despre sufletele descarnate care ar supravietui in Cer… , Steinhardt aduce un omagiu bine-meritat martirului luteran pentru Adevar si dreptate – Dietrich Bonhoeffer.

Faptul ca Steinhardt se arata convins ca luteranul este mantuit da nota de deschiderea monahului de la Rohia fata de o definitie a Bisericii dincolo de bigotismele unei anumite ortodoxii care nu accepta mantuirea decat celor din cadrul bisericii ortodoxe.

Iata deci, ca desi nu-l iubeste pe Luther, pe Dietrich Bonhoeffer il lauda, si suspectez ca l-a si iubit …

Steinhardt despre Luther

Fiind duhovnicul meu favorit, prin cartile lui, m-a interesat sa vad cum se raporteaza parintele Nicolae la Reforma si reprezentantii ei din perspectiva unei ortodoxii nehabotnice, o ortodoxie caracterizata de asumarea si reafirmarea unei orientari ecumenice explicite.

Deci, voi trece in revista citarile pe care le-am depistat in scrierile parintelui Nicolae referitoare la Luther (si ulterior alti luterani) urmand apoi sa analizez putin citatele si sa incerc niste concluzii.

Jurnalul fericirii (nu am citat suprapunerile dintre cele doua versiuni acolo unde nu era nimic nou, nici macar o nuanta aparte):

Bruder Harald, în expunerea asupra vietii si operei lui Martin Luther, citeazã si comenteazã esentialele cuvinte rostite la Worms în 1517 : Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir.Amen2. Cuvinte de print. Altceva decât : „Ce era sã fac ? Am semnat“. (Rationamentul cãlugãrului rebel e invers : de semnat nu semnez, ce-oi face oi vedea, Domnul cu mila.)

Voilà ce qui s’appelle parler 1 ! Scurt si cuprinzãtor. Good old strong language2. De aceea au crezut Luther, Calvin si jansenistii cã pot jubila. Asta e ! Verde si pe sleau. Dacã-ti place.

Sf. Apostol Pavel mereu stãruie : nu prin fapte ci prin credintã ne mântuim.
Luther, Calvin, Epistola cãtre Galateni, sola fide. Si cei care au aerul de a implica : de vreme ce cred, la ce bun faptele ?

Ca atare, nici adevãrul – singur – nu e un criteriu absolut.
Citind pe Luther (De servo arbitrio1) mã conving si mai mult de aceasta si-mi amintesc aforismul lui Pascal : „Pânã si din adevãr îti poti face idol, deoarece adevãrul fãrã dragoste nu e Dumnezeu, ci e chipul lui, si-i idol, pe care nu se cuvine nici sã-l iubesti nici sã i te închini“.

Luther, când azvârlea cãlimara dupã el[diavolul], fãcea lucrul cel mai firesc – si mai cuminte – din viata lui.

Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia : 

Pastorul – îl cheamă, îndeajuns de wagnerian, Harald Sigmund – ne povesteşte pe larg, cu moderaţiune şi în spirit ecumenic, viaţa doctorului Martin Luther oprindu‑se asupra nobilei fraze rostite în faţa dietei de la Worms în 1517: Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen2.

Cel mai bun mijloc pe care‑l avem pentru a‑L lăuda pe Dumnezeu, ne spun rugăciunile, este de a face fapte bune.
Luther şi Calvin n‑au crezut‑o aşa, dar „Sola fide“, ca toate formele simpliste, riscă a deveni justificare pentru cei ce gândesc: de vreme ce cred, pot face orice.

Şi Luther: Legea e demonică, ea ţine de moarte şi de păcat. Evanghelia însă oferă iertarea şi îndreptarea. A fi sub Evanghelie este a fi liber.

Eroul cărţii, în Jurnalul unui preot de ţară, se roagă – cleric catolic – pentru Martin Luther. Iar Sfântul Ion Scărarul pentru satana.
Dacă nici asta nu‑i nobleţe, mă cheamă Neacşu şi sunt unchiul unei maimuţe.

Luther: „La nimic nu foloseşte să crezi în iertarea păcatelor dacă nu crezi în chipul cel mai sigur că păcatele ţi‑au fost iertate“.

Ispitei de a te sinucide îi rezişti uşor – fizic – în închisoare pentru că nu o poţi realiza.[...] Dar există şi o sinucidere morală, psihică…

Mă cercetează şi pe mine la oarecare intervale şi o înving citându‑mi‑l pe doctorul Luther: Non moriar, sed vivam et narabo opera Domini2.

  • „Nu voi muri, ci voi trăi şi voi vesti lucrarea Domnului“ (lat.). Cuvinte scrise pe un perete al Castelului Veste din Coburg (Bavaria), unde Luther a stat aproximativ cinci luni în 1530, pe durata Dietei de la Augsburg, sub protecţia electorului Ioan I de Saxa.

Daruind vei dobandi :

În tãlmãcirea lui Luther, substantivul Gewalt nu e deosebit de fortã si violentã, iar verbul weg reisen e aprig si expresiv, aproape de „a rãpi“.

Acestea toate nu se confundã cu teza predestinãrii, dar nu-i mai putin adevãrat cã, în felul de a se exprima al lui Elihu (de pildã : „Dumnezeu este mai mare decât omul. De ce grãiesti împotriva Lui, fiindcã El nu dã nimãnui socotealã de toate câte face ?“) aflãm un iz înaintemergãtor al stilului folosit în De servo arbitrio sau în Augustinus, adicã în lucrãrile a doi reprezentanti de seamã ai strictei predestinãri : Luther si Jansenius.

Mai trebuie sã nu ascund cã aderarea la teoria predestinãrii a unor oameni ca Fericitul Augustin (în zadar contestã catolicismul caracterizarea aceasta), Luther,Calvin, Pascal, jansenistii ori Karl Barth mi-a dat mult de gândit.

Dupa trecerea in revista a citatelor din aceste doua opere capitale cam ce se arata la orizont?

  • sunt admirate cuvintele “esentiale /nobile” rostite la Worms si ramase in istorie – “cuvinte de print” – precum si cuvintele scrise pe un perete al Castelului Veste – „Nu voi muri, ci voi trăi şi voi vesti lucrarea Domnului“ – care sunt utilizate ca scut impotriva ispitei
  • o eticheta pusa pe Luther este : “calugar rebel
  • Luther este amendat “printre randuri” pentru eroarea/erezia predestinationismului si pentru “simplista”  “sola fide”
  • Luther este citit(De servo arbitrio) si citat (si pozitiv – despre iertare) iar asta il ajuta pe Steinhardt sa se convinga de adevaruri importante
  • este pomenita pozitiv aruncarea calimarii de catre Luther, spre diavol, ca fiind “ lucrul cel mai firesc – si mai cuminte – din viata lui.”
  • eroul cărţii din “Jurnalul unui preot de ţară”, este apreciat pentru ca “se roagă – cleric catolic – pentru Martin Luther”.
  • traducerea lui Luther este consultata si citata in nuantele ei subtile

Alte citate, aparute in carti mai putin celebre, fac lumina si mai mult cu privire la ambivalenta raportarii lui Steinhardt la Martin Luther.

Luther şi Biblia. Ce a ramas sa invinga timpul şi sa fie actual din gindirea profetului german? Cum ar fi el privit şi judecat azi ? Daca s-arfi intilnit cu Sfintul Francisc pe Via Appia, ce cuvinte ar fi putut schimba? 

NS: În lumea noastră de aramă, predestinarea lui Luther mi se pare la ea acasă, în toată cumplita-i grozăvie.

Nu-l iubesc deloc pe Luther. Definiţia lui Claudel (,,Ce gros cochon de Luther“) e cam din topor, dar repet: nu-l iubesc.
Deşi îl respect pentru declaraţia de la Worms: Hier stehe ich.Ich kann nicht anders. Gott helfe mii:

Nimic comun între el şi Sf. Francisc. Întîlnindu-l pe Francisc care se plimba gol pe Via Appia şi vorbea de unul singur cu păsărelele, Luther ar fi strigat halebardierii să vină să-l ridice pe văditul posedat.
Iar Francisc i-ar fi grăit zîmbind: Frate burduhănosule, de ce te mĭnii oare?

Nicolae Steinhardt, Monahul de la Rohia  raspunde la  365 intrebari

 

În sfîrşit, Luther la Worms: ,,Hier stehe Ich und kann nicht anders. Gott lielfe mir. Ainen.““6 Pe aceasta am comentat-o mult, covîrşit de respect — deşi nu-s un amic al lui Luther -~, cu un pastor luteran, Harald Sigmundl, care aud că acum e în Germania, un om minunat, mare rilkean, poet el însuşi.

Nu ma gindeam aşadar deloc la moarte, ci il înţeleg perfect pe Unamruio cînd spune ca esenţiala caracteristica a omului e setea de nemurire; şi-mi insuşesc pe deplin, cu smerenia cuvenita, cuvintele solemne ale lui Luther: „Non moriar sed vivam et narabo opera Domini.“2 Ăsta mi-e scopul, ţelul, idealul, rostul – singurul rost.

Nicolae Steinhardt, Dumnezeu in care spui ca nu crezi

Ce a fãcut Vatican II* ? E usor de rãspuns : a primit toate propunerile reformatoare respectuos prezentate de cãlugãrul augustinian Martin Luther.

Nicolae Steinhardt, Escale in timp si spatiu

Asadar, clar:  ” Nu-l iubesc deloc pe Luther [...] repet: nu-l iubesc. Deşi îl respect…” si “covîrşit de respect — deşi nu-s un amic al lui Luther“. Respect profund dar ne-amicitie pentru “fratele burduhănos” :). “Nu-l iubesc” – trist – desi isi face din cuvintele “solemne” ale lui Luther “singurul  rost/tel/ideal in viata” …

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 108 other followers

%d bloggers like this: