Dansul „liturgic”: bun, nebun?

Psalmi 30:12 (Psalmii – traducere catolica 2005)

Tu ai schimbat plânsul meu în dans,
mi-ai sfâsiat haina de pocãintã
si m-ai încins cu bucurie,

Psalmi 30:12 (LXX 2006)

12 Mi-ai schimbat jalea in dantuire,
sfasiatu-mi-ai haina de pocainta
si m-ai incins cu bucurie,

Psalmi 30:11 (NTR 2007)

Un psalm. Un cântec pentru dedicarea Casei. Al lui David.

Mi-ai prefăcut bocetul în dans,
mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,

Dupa cum se poate vedea in mai toate Psaltirile in traduceri recente , dansul apare ca expresie ca bucuriei de a fi fost salvat. Cornilescu si altii sunt mult mai reticenti fata de asemenea „iesiri temperamentale”. Totusi David a „dansat/jucat inaintea Domnului” si doar Mical s-a gasit sa-i reproseze asta cu consecintele bine stiute…

În timp ce Chivotul Domnului intra în Cetatea lui David, Mihal, fiica lui Saul, se uita pe fereastră. Când l-a văzut pe regele David, sărind şi dansând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei. (2 Samuel 6:16)

David i-a răspuns lui Mihal: – Înaintea Domnului, Care m-a ales mai presus decât pe tatăl tău şi mai presus decât pe oricine din familia lui şi m-a pus drept conducător peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Lui am dansat. (2 Samuel 6:21)

Este  legitim dansul in exprimarea bucuriei mantuirii? DA. Ce fel de dans este legitim… asta este alta problema. Dansand inaintea chivotului David si-a ilustrat prin exemplu propriu ceea ce avea sa ne ramana noua in Psalmul citat :

Mi-ai prefăcut bocetul în dans,
mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,

David cel candva dat in urmarire generala, „wanted”, vanat si haituit , acel David era acum imparatul uns de Dumnezeu , bucurandu-se de inlaturarea sacului de jale. Pentru aceasta celebrare a salvarii a carei expresie era dansul, Domnul nu l-a condamnat pe omul dupa inima Lui, ci i-a primit revarsarea de bucurie si recunostinta. Dansul lui David l-a dispretuit si condamnat insa Mical, si se vede ca nu de la Domnul i-a venit ideea…

David nu a inovat in materie de exprimare a bucuriei. Aceeasi explozie de recunostinta o vedem la eliberarea Israelului din Egipt:

Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână şi toate femeile au ieşit după ea având tamburine în mâini şi dansând. (Exodul 15:20)

O profetesa autentica da tonul la … dans! Un dans sfant precum ii erau si motivatiile: recunostinta maxima, bucurie de nu-ti mai incapi in piele  si trebuie sa te descarci !

Ca dansul „liturgic” este legitim par sa sugereze si profetiile restaurarii :

„10. „Ascultaţi Cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroavele de departe! Spuneţi: «Cel Ce l-a risipit pe Israel îl va aduna şi Îşi va păzi turma ca un păstor!» 11. Căci Domnul îl va răscumpăra pe Iacov şi îl va elibera din mâna unuia mai puternic decât el. 12. Atunci vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; ei vor alerga la bunătăţile Domnului: la grâne, la must, la ulei, la miei şi la viţei. Sufletul le va fi ca o grădină bine udată şi nu se vor mai întrista. 13. Atunci fecioarele se vor veseli la dans, iar tinerii şi bătrânii la fel. Le voi preface jalea în veselie şi în locul întristărilor le voi da mângâiere şi bucurie. 14. Voi sătura cu grăsime sufletul preoţilor, iar poporul Meu se va sătura cu bunătatea Mea, zice Domnul” ” (Ieremia 31:10-14, NTR)

Dupa cum se vede eliberarea divina va avea drept rezultat o explozie de bucurie, cu chiote si dans. Nu doar fetele zburdalnice ci si batranii sobri vor … dansa satui de si recunoscatori pentru bunatatea Domnului.

Poate cateva exemple de dans de la mesianici ne pot ajuta sa ne facem o idee despre dansul liturgic:

Dar crestinismul? Se pare ca asiaticii sunt mai putin rezistenti la ideea exprimarii devotiunii folosind nu doar mintea si gura ci si trupul:

Iesind din sfera strica a traditiei iudeo-crestine  dar inca sub umbrela religiei monoteiste, un exemplu sunt sufitii – care practica de asemeni dansul ca forma de inchinare si apropiere de Dumnezeire.

Bineinteles ca dansul sufitilor nu-i tot una cu dansul lui David ; l-am pomenit doar pentru a arata ca exista cel putin cate o „felie” in religiile monoteiste „permeabile” la manifestari mai putin „puritan-victoriene” …

Sper sa nu ma trezesc cu acuzatii gratuite de charismatism si alte asemenea prostii. Cine ma cunoaste, stie bine ca sunt un in-amic al exuberantelor ne-bune. Doar atrag atentia aici la ceva legitim desi sunt foarte constient de abuzurile,deturnarile si denaturarile la care  orice este bun este supus de catre diavol si cei firesti.

PS: pentru ex-coreligionarii mei (care ma mai citesc) pentru care EGW este profetesa („ca si Miriam/Maria sora lui Moise” 🙂 ) , un pasaj care „face loc” dansului „bun” in ciuda atator si atator condamnari ale dansului ne-bun :

Dansul lui David, în bucuria lui plină de evlavie, înaintea lui Dumnezeu a fost dat ca exemplu de către iubitorii de petreceri, ca îndreptățire a dansului modern; dar argumente de felul acesta nu se pot susține. În zilele noastre, dansul e însoțit de nebunii și petreceri nocturne. Sănătatea și moralitatea sunt sacrificate iubirii de petreceri. În mijlocul celor ce frecventează sălile de bal, Dumnezeu nu este un obiect al cugetării și al respectului; lor li s-ar părea că nu se cade ca la adunările lor să se facă rugăciuni și să se cânte cântări de laudă. Proba aceasta trebuie să fie hotărâtoare. {PP 707.2}

Distracțiile care au tendința de a slăbi iubirea pentru cele sfinte și care scad plăcerea pentru serviciul lui Dumnezeu nu trebuie să fie căutate de creștini. Muzica și dansul împreună cu lauda plină de bucurie pentru Dumnezeu cu prilejul mutării chivotului n-au nici cea mai slabă asemănare cu desfrâul dansului modern. Unul urmărea să păstreze viu în minte pe Dumnezeu și proslăvea Numele Lui cel sfânt. Celălalt este o născocire a lui Satana pentru a-i face pe oameni să-L uite pe Dumnezeu și să-L dezonoreze. {PP 707.3}

”Commandments are covered promises; all promises are also covered commandments” (John Wesley)

Wesley understood the purpose of biblical interpretation to be the salvation of souls. God has revealed the way to heaven in Scripture, and that one book will enable us to get there.

“Commandments are covered promises.” Wesley understood the unity of law and gospel in both Testaments to be such that every time God gives a commandment, it is at the same time a hidden promise that God will enable the persons to do what God had commanded. In a similar way, all promises are also covered commandments. The power of grace is such that God would help anyone who accepted God’s grace by faith to accomplish God’s will. Thus Matthew 5:48 is best understood as both commandment and promise. Wesley translated it, “Therefore ye shall be perfect,” in place of the Authorized Version’s imperative form, “Be ye therefore perfect.” He thereby preserved the ambiguity between the imperative and future indicative that exists in the Greek text.

McKim, D. K. (1998). Historical handbook of major biblical interpreters (388). Downers Grove, IL: InterVarsity Press.

UPDATE: Biblia Catolica

Vesti bune! Biblia catolica online, al carei prim volum tiparit inca mai este la premiera in diverse locuri, s-a imbogatit cu un numar frumos dintre cartile istorice: de la Iosue la 2 Cronici. Multumim !

Celibatul – ”supraideal” paulin (doar)?!

Un articol recent al profesorului Laiu despre 1 Corinteni 7  ( ”Darul casniciei si al celibatului”) este generatorul acestei postari. Domnia sa face un comentariu la controversatul capitol paulin care a dat atatea dureri de cap atatora. Catolicii s-au folosit de acest pasaj pentru a impune abuziv si inuman preotilor lor celibatul ( cu toate aberatiile oribile generate de aceasta maltratare a bietilor oameni), protestantii – pe cat de paulini s-au dat ei mereu – s-au simtit mai mereu deranjati si perplexati de ceea ce apostolul lor favorit le scrie in aceasta scrisoare catre corinteni: ca celibatul este superior casatoriei. Ortodoxia, asa cum ne-a obisnuit, a pastrat si la acest capitol via media, calea de mijloc, dreapta socotinta: a propus/recomandat celibatul celor in stare de el si nu l-a impus preotului care aveau nevoie de sotie. ( Protestantii, in genere,  s-au dus in cealalta extrema(fata de catolici) : pastorii necasatoriti au fost si sunt priviti cu suspiciune, evitati/amanati la hirotonisire tocmai datorita lipsei consoartei. Celibatul este suspect in mediile protestante iar presiunile pentru a ”intra in randul lumii” cresc cu fiecare an/luna de stare civila neschimbata. )

Domnul Laiu , ca un filo-mozaic ce se recunoaste , ajunge la concluzia (subiectiva/eronata! – zic eu) ca celibatul este doar un ”supraideal” al lui Pavel, supra-pus idealului casatoriei. Dintr-o analiza mai putin partinica, cred ca raportul este exact cel invers: Domnul Insusi ca si apostolul Sau Pavel ridica ”ştacheta”/idealul la nivelul superior al celibatului, casatoria ramanand o optiune valabila, rezonabila, perfect onorabila, modesta si cuminte.

Daca ar fi sa folosesc o ilustratie pe care am mai uzitat-o, raportul dintre celibat-casatorie-curvie poate fi mai bine inteles pe modelul ideal-ingaduit- inacceptabil.  Spuneam mai de mult in legatura cu dieta ca lucrurile stau cam asa:

• dieta ideala/optima/ ”the best” – este cea paradisiaca, predestinata omului de la facerea lui – cea vegetariana ( Facerea/Geneza 1:29,30 )
• dieta ingaduita/acceptabila/ ”cu pogoramant” – este cea care respecta distinctia curat/necurat specificata de Domnul lui Noe ( Facerea/Geneza 7:2,3 ) si repetata/amintita evreilor in Levitic 11
• dieta inacceptabila/ ”the worst” – cea fara nici o limita si retinere – ”tot ce zboara si misca” (Faptele Apostolilor 10:12-15)

Pe acelasi model putem intelege si raportarea la conditia optima de vietuire: celibat autentic/casatorit si fidel / libertin(curvar).

• ideal/ ”the best”, atat dupa Domnul (Matei 19:11,12) cat si dupa Pavel ( 1 Corinteni 71:1, 8, 27-29, 32-34, 37,38, 40) este celibatul – care este superior casatoriei (pentru cine se poate ridica fara probleme la acest nivel)
• ingaduita/ ”cu pogoramant” este casatoria monogama si fidela, o solutie onorabila si legitima care tine cont de slabiciunea omului( Matei 19:11,12, 1 Corinteni 7:2,5,6,9,28,32-38,40) ; inferioara celibatului dar net ”preferabila” curviei sau ”perpelirii” ( este traducerea perfecta gasita de domnul Laiu pentru a exprima realitatea din spatele literelor)
• inacceptabila/ ”the worst” – este curvia/viata dezordonata/perpelirea

Cu alte cuvinte:

• celibatul este echivalentul ”dietei fara carne” 😀 ,
• casatoria monogama si fidela – ”dieta carnata” ”cu pogoramant”,
• curvia – ”ingurgitarea spurcaciunilor fara nici o selectie” .

O alta ilustrare ar fi pe modelul supra-firesc/ firesc/ anti-firesc sau supra-rational/rational/anti-rational:

• Celibatul    –  supra-firesc/rational,
• casatoria   –               firesc/rational
• curvia etc –  anti-firesc/rational.

Imi este chiar foarte de mirare cum de domnul profesor poate sa vina cu concluzia cu care vine cand cuvintele apostolului Pavel sunt atat de clare si impotriva ierarhie propuse de prof. Laiu:

1 Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. 2 Dar, din pricina desfrânăriia, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.

5. Să nu vă lipsiţi unul de altul decât prin bună înţelegere, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; şi apoi să fiţi din nou împreună, ca nu cumva Satana să vă ispitească prin neputinţa voastră de a vă stăpâni. 6 Şi aceasta o spun ca pogorământc, nu ca poruncă.

8 Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca mine. 9 Dar dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă.

27 Eşti legat de femeie?: Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie?: Nu căuta femeie. 28 Dacă totuşi te-ai însurat, n’ai păcătuit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor, şi eu aş vrea să vă cruţ.

32 Dar aş vrea ca voi să fiţi lipsiţi de grijă. Cel neînsurat se îngrijeşte de ale Domnului, cum să-I placă Domnului; 33 dar cel însurat se îngrijeşte de ale lumii, cum să-i placă femeii, 34 şi iată-l împărţitk. Şi femeia nemăritată, şi fecioara se îngrijeşte de ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul; dar cea măritată se îngrijeşte de ale lumii, cum să-i placă bărbatului.

36 Iar de crede cineva că pentru fata lui e o necinste dacă trece de floarea vârstei şi că trebuie s’o mărite, facă ce vrea; nu păcătuieşte; să se căsătorească. 37 Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu e strâns de vreo nevoie, şi stăpânire are peste voinţa lui şi aceasta a hotărât el în inima sa: să-şi ţină fata fecioară, bine va face. 38 Aşadar, cel ce-şi mărită fata, bine face; dar cel ce n’o mărită, mai bine face (m).

40 Dar, după părerea mea, e mai fericită dacă rămâne cum e. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.

Este foarte greu de inteles deturnarea sensului foarte clar al cuvintelor apostolului. Faptul ca noi nu ne ridicam la inaltimea propusa ( ceea ce nu-i de neinteles…) nu inseamna sa-l coboram pe Pavel la micimea  noastra. A-i suci insa cuvintele ca sa ne simtim mai confortabil este inadmisibil. Mai degraba recunoastem ca suntem noi slabi si avem nevoie de ”pogoraminte”  – inclusiv de cel al casatoriei – decat sa rasturnam valorile intru iluzionarea  si ”mangaierea” noastra.

Stimate domn profesor, rogu-va, sa-l lasam pe Pavel sa spuna exact ceea ce spune, fara a-i face cuvintele mai soft spre ”alinarea” noastra.

PS: Un eseu-omilie despre monahism (”Daruind vei dobandi”, eseul ”Vocatia monahala”) despre  ”starea de plasma” este deplin aplicabil si discutiei de aici despre celibat. Puteti (re)audia eseul accesand linkul atasat titlului. Redau mai jos doua citate dar pentru a intelege contextul este de citit/audiat intregul eseu

(… ) definitia cea mai exacta a monahismului, care aceasta chiar e : lumea lui Non-A, a geometriei neeuclidiene si antimateriei ; scurt spus : lumea opusa celei obisnuite, lumea contrara si contradictorie – daca-mi este îngaduit a ma exprima astfel – a lui Ion Anapoda.

Calugarul însa, parasind conditia euclidiana de mirean  si  dobândind  acces  la  starea  de  antimaterie monahala,  ce  isprava  face ?  Faureste  si  întretine  în sufletul, în cugetul si în inima lui – si nu pentru o fractiune de secunda, ci pe durata unei vieti întregi – o temperatura de trei sute de milioane de grade ! Aceasta, poate, este chiar definitia corecta, riguroasa a vocatiei monahale : posibilitatea pentru cel în cauza de a mentine – ca un adevarat personaj de literatura stiintifica, în sinea lui, sub smeritele sale vesminte si îndaratul saracutei sale înfatisari – o stare continua de Non-A, de neeuclidianitate, de antimaterie, o – din afara – nebanuita si – dinauntru – neîncetata temperatura de trei sute de milioane de grade.
Votul  saraciei,  al  fecioriei  si  ascultarii ?  Desigur, desigur. Dar si al nestingerii Duhului, care stim prea bine ca e foc arzator. Dupa nasterea crestinului din apa si din Duh, nasterea monahului din Duh Sfânt si din foc !

NOU! Biblia Romano-Catolica online ( in lucru)

Iata in sfarsit si mult asteptata traducere romano-catolica a Bibliei! Desi in lucru si ramasa in urma traducerilor ortodoxe si protestante, traducerea integrala a Sfintelor Scripturi in limba romana, in secolul XXI,  pe filiera romano-catolica,  promite sa fie una serioasa, asa cum ii merge faima scolii teologice catolice. Daca ortodoxia romana s-a imbogatit in ultimul deceniu cu doua traduceri de exceptie ( de fapt una este o diortosire – Anania Bartolomeu 2001, respectiv Septuaginta NEC/Polirom 2004-2011) iar familia protestanta n-a ramas un urma gratie Noii Traduceri a Bibliei (2007), a venit si randul catolicismului mioritic sa se primeneasca cu o traducere moderna si actualizata. Cum Noul Testament si Psalmii au aparut deja de cativa ani(2005), doar Testamentul Vechi a mai ramas de tradus pentru a avea astfel o tripleta de traduceri moderne si actualizate ale Scripturii pe toate cele trei filiere majore crestine.

Pe situl mai sus prezentat puteti gasi asadar Pentateucul , Psalmii si Noul Testament.  De precizat ca si aceasta traducere catolica beneficiaza de bogate note de subsol menite clarificarii si aprofundarii intelegerii textului sacru.  Asa cum se precizeaza in Nota, traducerea este una noua, direct din limbile originare si cu consultarea celor mai competente traduceri pe plan international si multiconfesional. Sunt intrunite asadar toate premizele pentru a beneficia peste nu mult timp de Biblia ”in trei culori” la un nivel academic care impune tot respectul.

Este cat se poate de laudabila initiativa de a pune deja la dispozitia publicului aceasta traducere si online  gratuit dupa ce doua dintre celelalte traduceri(Sinodala Anania Bartolomeu si NTR)  sunt deja disponibile iubitorilor Bibliei prin intermediul softului biblic romanesc RoBible.

Multumim pentru cadoul de sarbatori!

UPDATE

NOU DOWNLOAD: Noul Testament de la Balgrad 1648/1998 (cadou de Nasterea Domnului)

In final iata in format digital si una dintre cele mai importante traduceri ale Bibliei in limba romana: Noul Testament de la Balgrad 1648. Fiind primul Nou Testament tradus integral in limba romana, acest document este de mare valoare istorico-teologica.

Datorita iubirii de Biblii vechi a unui pasionat crestin, versiunea digitala este de acum disponibila. Desi cuvantul inainte si paginile introductive nu au fost scanate, pdf-ul contine textul integral al Noului Testament si glosarul. Marimea fisierului este considerabila si probabil un mai mester decat truditorii de pana acum ar putea sa-l reduca.

Truditorii spera ca aceasta versiune digitala sa fie de folos iubitorilor Bibliei.

Scanarea s-a facut in memoria preasfintitului Emilian – cel care a iubit aceasta lucrare si a contribuit la aducerea ei la lumina.

Linkurile de descarcare a pdf-ului sunt: aici  si aici.

Mai multe despre acest celebru Nou Testament romanesc gasiti la linkurile de mai jos:

http://www.scribd.com/doc/2517222/Alexandru-Ostafie-NT-de-la-Balgrad

http://www.oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=789:noul-testament-de-la-blgrad-1648&catid=119:grand-format&Itemid=2

„Fiul lui Dumnezeu este şi fără tată şi fără mamă”

„După  ce  a  zis  avem  mult  de  vorbit  şi  lucruri  grele  de  tâlcuit,  a spus:  Căci acest Melchisedec (…) împăratul dreptătii, apoi şi împăratul Salemului,  adică  împăratul  păcii,  fără  tată,  fără  mamă,  fără  spită  de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vietii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pururea (Evrei 7, l, 2-3).

Oare nu s-au tulburat auzurile voastre, auzind despre un om că este fără tată, fără mamă? Cred că da, căci nedumerirea aceasta se referă şi la Hristos. Dacă este fără de tată, cum este Fiu şi încă Unul Născut? Fiul trebuie să aibă tată, altfel nu va fi fiu. Dar Fiul lui Dumnezeu este şi fără tată şi fără mamă. Cum? Fără tată după naşterea cea de jos, iar fără de mamă, după
cea de sus. Căci n-a avut tată pe pământ, nici mamă în cer. Fără spită de neam. Să audă cei ce iscodesc fiinŃa Lui.”

(Ioan Gura de Aur, Cuvânt că de folos este să fie neluminate  proorociile  cele  pentru  Hristos,  pentru  neamuri  şi  căderea iudeilor, în vol. Din ospătul stăpânului, p. 52)

Dileme biblice: pocainta frenetica sau fanatica?

„12. Ei au încheiat un legământ potrivit căruia Îl vor căuta pe Domnul, Dumnezeul strămoşilor lor, din toată inima şi din tot sufletul lor.
13. Oricine nu-L căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia să fie omorât, fie că era mic sau mare, bărbat sau femeie.
14. Au făcut un jurământ Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie şi în sunet de trâmbiţă şi de corn.
15. Toţi cei din Iuda s-au bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor. Ei L-au căutat pe Domnul cu toată pasiunea, iar El S-a lăsat găsit de ei. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur. ” (2Cr. 15:12-15, NTR)

Pasajul mai sus citat contine in sine o dilema spinoasa si raspunsul la intrebarea : „a fost dupa voia Domnului o asa consacrare?” nu pare a fi unul facil. Pericopa descrie o redesteptare religioasa in regatul sudic de dupa divizarea Israelului in epoca post-Solomon. Cei din (semi-)regatul lui Iuda se consacra Domnului dupa ce au fost ajutati de El sa invinga o armata mult mai numeroasa ca a lor, iar un profet autentic ii incurajeaza sa-l caute mai departe pe Domnul „căci există o răsplată pentru munca voastră.”( v.7) Ca atare, poporul in frunte cu regele trece la o reforma radicala materializata in aruncarea la gunoi a gunoaielor cu pretentii de zeitati, o intrunire de (re)consacrare marcata de jertfe masive si un juramant facut ”cu strigate de bucurie” si urmat de  mare bucurie ”căci juraseră din toată inima lor.”. Raportul sacru continua : ”Ei L-au căutat pe Domnul cu toată pasiunea,iar El S-a lăsat găsit de ei.”

Toate bune si frumoase… dar avem o problema. Si nu-i mica deloc. Faptul ca Domnul S-a lasat gasit de ei este miscator si coplesitor. Insa constitutie aceasta indurare divina o aprobare explicita sau tacita pentru ”toata pasiunea” lor cu care L-au cautat? Caci in frenezia (sau fanatismul???)  cautarii lor  de Dumnezeu au decis ca: ”Oricine nu-L căuta pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, trebuia să fie omorât, fie că era mic sau mare, bărbat sau femeie.” Era normal si conform Legii ca un copil distrat si nemolipsit de pasiunea momentului sa fie executat pentru ca nu-L cauta pe Domnul? Sau daca un evreu, in ciuda atmosferei generale, era intr-o pasa a la Iov ( sau Iona, sau…), certandu-se cu Dumnezeu, era executia raspunsul cel mai nimerit la framantarile sau supararile lui?

Este aici pocainta evreilor doar frenetica sau prea fanatica? Faptul ca ”Domnul S-a lasat gasit de ei” pare sa indice spre faptul ca zelul lor I-a fost pe plac. Oare? Este Dumnezeu incantat si multumit de o pocainta sub amenintarea suprimarii/exterminarii? Daca o marturisire luata sub tortura este susceptibila de a fi doar rodul suferintei si nicidecum adevarul, ar putea fi de dorit de catre Dumnezeu o pocainta  sub amenintarea pedepsei capitale: te pocaiesti sau mori? Cum ramane cu libertatea omului de a-L refuza pe Dumnezeu cu toate riscurile de rigoare?

Nu voi incerca sa dezleg dilema, ci va provoc la opinii argumentate.

THE WAY Course – DVD Box set – Institute for Orthodox Christian Studies, Cambridge (IOCS)

http://www.iocs.cam.ac.uk/courses/courses_way.html

DOWNLOAD: The Eastern Orthodox Bible (EOB)

The Eastern Orthodox Bible se alatura celorlalte trei reusite ale traducerilor moderne ale Septuagintei in engleza: A New English Translation of the Septuagint and the Other Greek Translations Traditionally Included Under that Title (and abbreviated as NETS), The Apostolic Bible Polyglot: An interlinear Septuagint and Greek New testamentt translation from Greek to English si The Orthodox Study Bible .

Vezi acest document pe Scribd

Biblia Ortodoxa Sinodala (1982)

Vezi acest document pe Scribd

3 Noi module pentru RoBible

RoBible se si ne imbogateste cu inca trei noi module: Biblia – Traducerea FIDELA (2010), Noul Testament Catolic (2002) si Noul Testament pe Înţelesul Tuturor (1984) (click pe linkuri pentru download).

Daca Noul Testament pe Înţelesul Tuturor este un exemplu de traducere parafrazata si ”neologizata” care merita incercata devotional, Biblia – Traducerea FIDELA este o traducere mai mult decat jalnica si nu cred ca merita osteneala introducerii in soft…

Cel mai mare castig din noile achizitii este Noul Testament Catolic – o excelenta traducere in buna traditie a meticulosilor exegeti catolici. Bogata in note de subsol bine documentate (desi partinitoare pro-Vatican…), traducerea NT aparuta la Sapientia candideaza cu reale sanse de succes la titlul de cea mai buna traducere a Noului Testament in limba romana. Traducerea catolica a NT se adauga  Septuagintei traduse de NEC-Polirom si impreuna reprezinta ”versiunea” romaneasca cea mai erudita si actuala a bisericilor vechi ( ortodoxa si catolica)  ca ”replica” la Noua Traducere a Bibliei (protestanta).

RoBible isi ia in serios misiunea de a oferi cel mai complet program de studiu biblic bazat pe traducerile romanesti. Felicitari si succes!

NOU! Actualizare RoBible: Versiunea Bartolomeu Anania – ediţia jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române(2001)

RoBible vine cu o actualizare pretioasa: Versiunea Bartolomeu Anania. Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, publicată în 2001.

Sinodala jubiliara diortosita de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania impreuna cu Septuaginta de la NEC/Polirom sunt cele mai actuale si competente traduceri biblice pe filiera ortodoxa. Sinodala jubiliara are aprobarea B.O.R. iar Septuaginta NEC/Polirom reprezinta eruditia teologica autohtona la cel mai inalt nivel.

Puteti descarca modulul de AICI. Multumim Robible! Excelenta treaba!

PS: multumesc si fratelui Vasile pentru semnalare.

Noulu Testamentu si Psalmii 1863

Vezi acest document pe Scribd

Psaltire 2008 Alba Iulia

Vezi acest document pe Scribd

 

Cand resentimentele fac ”teologie” : Sabat vs Duminica

CANONUL  16: (SI  SIMBATA   SE  FACE  SFINTA  LITURGHIE)

Sambata,   impreuna   cu  alte  Scripturi,  si  se citeasca si  Evanghelia. (66 Ap;   55, 56 Trut.; Zg, 49, 51 Laod.)

Se dispune  ca si sambata sa se savirsesca slujbe  divine  si sa se citeasca din  sfinta  Evanghelie,  si  alte  carti  sfinte,  pentru    a  dezradacina obiceiul  la  unii   crestini  de  a  urma  simbata  rinduielile   ebraice  (vezi  si can. 66 ap., Si 29 Laod.).

CANONUL  29  (CINSTIREA DUMINICII)

Nu  se cuvine  crestinilor  si  urmeze  obiceiurilor  iudaice  si  sambata s-o  petreaca  in  repaus, ci  si  lucreze in  ziua  aceasta, duminica  insa  cinstind-o cu  deosebire, de  le-ar  fi  cu  putinta,  sa o  petreaca  in  odihna  ca si crestini. Iar  de s-ar gasi ca sint  iudaisti, si  fie  anatema de la  Hristos.
(7,.64,  66, 70,  77  Ap.;   71,  55, 66  Trul.;  1  Antioh.;  76, 37, 38 L.aod.; 57, 73, 106 Cartg.)

Parintii   avind  in   vedere  tendinta  unor   crestini  de  a  serba  atit simbata cit  si  duminica,  dispun  categoric ca  sambata  sa  se  lucreze, iar duminica,  ziua  Invierii,   zi  de  bucurie,  sa nu  se posteasca (can. 66  ap.), sa nu-si  plece  genunchii  la  rugaciune  (can. 20 sin. I  ec.), si  sa  nu  se lucreze  (Eusebiu  Ist.  IV,   18,  19,  20)  ,,de le-ar  fi   cu  putinta”.   Aceasta insemneaza ca  nu  toti  sunt  obligati  si  nu  lucreze  duminica.  La  aceasta Valsamon (Sint.  At.  III   197) adauga ca  in  caz de  nevoie  sau  saracie sau din neaparata necesitate  se  poate  lucra  si  duminica,  si  unii   ca
acestia nu vor cadea sub pedeapsa.

Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe ,1992,  p. 220, 223

Am citat mai sus fragmentele din canoanele sinodului al cincilea local de la Laodiceea (343) referitoare la sabat. Este cat se poate de evidenta conjunctura si coloratura virulent anti-iudaica in care aceste canoane au fost emise. Polemica acerba dintre Sinagoga si Biserica mai face o victima : sabatul. Perceput ca randuiala ”ebraica” la concurenta cu randuiala ”crestina” a duminicii, sabatul este explicit si irevocabil anatemizat ca zi de inchinare rivala a duminicii. Oamenii de atunci ai Bisericii si-au permis nelegiuirea de a porunci fix in contra poruncii divine  –  ”sa se lucreze sambata!” in timp ce Dumnezeu interzisese explicit munca in sabat :

„8. Adu-ţi aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti!
9. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci toată lucrarea ta,
10. dar ziua a şaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău; să nu faci nici o lucrare nici tu, nici fiul tău sau fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici vitele tale şi nici străinul care locuieşte în cetatea ta.
11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea şi tot ce este în ele, dar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de Sabat şi a sfinţit-o. ”
(Exodul 20:8-11, NTR)

Obraznicia incomensurabila a Bisericii a fost si ramane de a-si contrazice fatis Dumnezeul, de a-L ”corecta” si ”scoate de sub influenta nefasta” a evreilor. Este remarcabil ca si in jumatatea secolului 4 dupa Cristos obiceiul sfant al sabatizarii era inca inradacinat la suficient de multi crestini care aveau ”nevoie” sa fie mustrati prin ”pastorala” anti-divina a Bisericii.

Tupeul canonului 29 este strigator la cer: nu doar ca ”nu se cuvine” crestinilor sa asculte de o porunca divina explicita veche de cand lumea, dar li se cere/impune mot-a-mot sa calce in picioare porunca divina, sa faca ”de-ai dracului” fix pe dos de cum zice porunca.

Iaca ce monstri naste ura dintre evreii anti-cristi si ”crestinii” anti-”evreisme”. Ramane o mare ”taina” pana astazi cum de majoritatea crestinilor ”extirpa” din Decalog o porunca – a patra, a sabatului – si o declara ”iudaica”, in timp ce restul sunt pastrate ca si ”crestine”… pe baza unei nenorocite antice rivalitati…

Chrysostom’s exegesis of the Bible

Chrysostom’s exegesis of the Bible, in line with the Antiochene school of which his writings are the best representative, has been characterized as logical, literal, sober, restrained, commonsensical, grammatical, detailed and historical. This “matter-of-fact exposition of the text” (Pelikan, 19) is the hallmark of the Antiochene school, in distinction from its rival, the Alexandrian school, which emphasized the allegorical, the symbolic, the spiritual meaning of the text. Though the split was not absolute, and one can see each school as inheriting a side of the single legacy of *Origen (Chase, 5), still the major prevailing emphasis of the Antiochenes on the plain sense of the text in its literary and historical contexts (understood within certain prescribed cultural and theological parameters) is evident in Chrysostom’s writings.

Two hermeneutical principles, which make up a theology of Scripture, provide the conceptual background from which Chrysostom proceeds in his interpretation. Synkatabasis, traditionally translated “condescension” (though more recently the translation “considerateness” has been proposed [R. C. Hill, 74:17–18]), summarizes Chrysostom’s theology of biblical inspiration. In the biblical writings God chose to speak to human beings through human language and to tailor that speech to the level of comprehension of which human beings were capable at the time. God inspired the human authors of the Bible, but in God’s considerateness of human limitations God’s revelation was “conditioned by the instruments through which it came … [and] by the powers of those to whom it was given” (Chase, 42). The locus of this revelation was the biblical writers, who were inspired by God or by the Holy Spirit (see, for example, Chrysostom Hom. in Rom. 16:3 1.1 [PG 51:187], of Paul, and Chrysostom Hom. in 1 Cor. 7:39 2 [PG 51:220], of the prophet Malachi). Though the principle of synkatabasis is applicable to both Testaments, it has a particular role in regard to the Old Testament, for it supports a doctrine of progressive revelation that makes sense of God’s total plan in history. This progressive revelation in history extends also to the act of reading, in which the God who exactly inspired the sacred author also inspires the interpreter to pay reverent attention to all aspects of the text. The inspiration that the reader receives is mediated by the author of the text, who, as the words are read, is actually present, speaking with the reader (see R. C. Hill, 74:17, on Moses, and Mitchell, 18–28, on Paul). Chrysostom’s hermeneutical approach places a high emphasis upon the human author of the text in cooperation with divine inspiration, for he regards all Scripture as a “relic” of the saints of old, which mediates their presence and gives access to their example of virtuous, godly living. This hermeneutic is well entrenched in the conceptions of the emergent cult of the saints in the fourth century (see Brown).

The consequence of Chrysostom’s doctrine of inspiration as divine “considerateness” is a high estimate of the success of this divine initiative. Thus the Bible may be relied upon for its akribeia, its “accuracy,” or “precision,” in all its details. Because it is God who stands behind Scripture, every comment, every word, every syllable of the Bible is intended and has pointed meaning. Thus Chrysostom repeatedly counsels his hearers against “running past” any single detail in the text, for in his estimation all the Bible’s words reflect the precision of the God who stands behind them. This assessment of the origin and nature of Scripture entails a correlative mandate for all biblical interpretation: “[one must] respond to the akribeia of the Scriptural accounts with a like akribeia in our study of them; precision and care must mark the approach of any interpreter of what God has deigned to speak to us” (R. Hill, 35). Chrysostom’s patient, detailed and literal exegesis is rooted in these two principles of synkatabasis and akribeia, for, as he frequently insists, “there is nothing superfluous, nothing added at random in the Scriptures” (Chrysostom Hom. in Rom. 31.1 [PG 60:667]).

In addition to these principles, Chrysostom expressed his hermeneutical approach to Scripture by means of some powerful, recurrent metaphors. The Bible is a treasure hidden in a field that is waiting to be dug up (Chrysostom Hom. in Ac. 9:1 4.3 [PG 51:148]); a well with no bottom (Chrysostom Hom. in Ac. 19.5 [PG 60:156]); a sea upon which the experienced sailor may sail from earth to heaven (Chrysostom Hom. in Ac. 55.3 [PG 60:383–84]); a meadow of flowers that upon attendance can release the fragrance of the Spirit that nourishes the soul (De Statuis 1.1 [PG 49:18]). The Pauline letters are an ark, even greater than Noah’s, that carries all humanity to salvation (Chrysostom Hom. De Laudibus S. Pauli 1.5 [SC 300:118–20]). Elsewhere the Pauline corpus and all of Scripture are described as a medicine chest containing the requisite prescriptions for all diseases of the human soul, which must be carefully and selectively applied (Chrysostom De Sacerdotio 4.7 [PG 48:670]; Hom. in Gen. 29.1–2 [PG 53:261–62]; Hom. in Jo. 37.1; 83.3 [PG 59:207, 459]).

PG Patrologia Graeca

SC Sources chrétiennes

* A separate article exists for this interpreter.

McKim, D. K. (1998). Historical handbook of major biblical interpreters (31). Downers Grove, IL: InterVarsity Press.

Ultimul număr al revistei Oglindanet, special dedicat încheierii proiectului „Septuaginta”

În ultimul număr al revistei Oglindanet, special dedicat încheierii proiectului „Septuaginta”, puteţi citi:

Raport final despre Septuaginta – Cristian Bădiliţă
Scrierile Părinţilor Apostolici: 1 şi 2 Clement, „Păstorul” lui Herma  – Claudiu-Ioan Coman
Cartea profetului Isaia la Părinţii Bisericii  – Alain LeBoulluec
Cartea lui Baruh  – Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu
Lupta cu amnezia. Basarabia 28 iunie – 6 iulie  – Nina Negru
„Priviţi până veţi vedea”: expoziţie foto  – Ochi de linx

Revista poate fi citită pe adresa: www.oglindanet.ro

Septuaginta 6/I. Isaia – Ieremia – Baruh – Plingeri – Epistola lui Ieremia

Apare si mult asteptatul ultim volum al monumentalei Septuaginte aparuta la Polirom.

Volumul al saselea, care incheie sectiunea cartilor profetice, este structurat in doua tomuri. Asemenea tomului II, deja aparut, ce include cartile lui Iezechiel si Daniel, alaturi de Suzana si Bel si balaurul, tomul I, cel de fata, cuprinde cartile celorlalti doi „profeti mari”, Isaia si Ieremia, carora li se adauga Cartea lui Baruh, Plingerile si Epistola lui Ieremia. Traducerea urmeaza editia stabilita de A. Rahlfs si e insotita de un abundent aparat critic alcatuit din introduceri la fiecare carte, note filologice, exegetice si comparative cu textul masoretic, indici de nume si de termeni. Realizat sub patronajul Colegiului Noua Europa, proiectul traducerii in romaneste a Septuagintei, ce se incheie prin publicarea primului tom al celui de-al saselea volum, s-a bucurat de o primire entuziasta atit din partea publicului larg, cit si din partea specialistilor in domeniu.

Ziceri cristice neintrate in canonul Noului Testament

SF.  CLEMENT ROMANUL,  EPISTOLA A II-A CATRE  CORINTENI , CAPITOLUL XII – in Scrierile Parintilor apostolici, PSB, vol 1, p.99

Daca prima parte a zicerii aduce cu lauda virtutii integritatii(pomenita nu doar o data in NT in contrast cu fatarnicia, duplicitatea, doua sau mai multe feţe), partea ultima despre enigmatica ”de-sexualizare” a barbatului si a femeii pare corelata cu ”zicerea” canonizata a sfantului apostol Pavel/Paul din 1 Corinteni 7:29-31 :

²⁹ Fraţilor, eu vă spun aceasta: timpul s-a scurtat. De acum, cei care au femeie să fie ca şi cum nu ar avea, ³⁰ cei care plâng ca şi cum nu ar plânge, cei care se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura, cei care cumpără, ca şi cum nu ar fi stăpâni, ³¹ cei care se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi: căci chipul acestei lumi trece. (NTC)

Cum sa se raporteze un crestin intelept si matur la asemenea ziceri? Cu deschidere prudenta. Adica sa ia in calcul posibilitatea ca unele din aceste ziceri sa fi apartinut realmente Domnului, ele pastrandu-se in scrierile parintilor apostolici, caci:

²⁵ Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus. Dacă acestea s-ar scrie una câte una, cred că nici lumea întreagă nu ar cuprinde cărţile scrise. (Ioan 21:25,NTC)

³⁰ Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. ³¹ Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui. (Ioan 20:30-31, NTC)

Mai ales atunci cand zicerile necanonice sunt reformulari sau paralele ale textelor canonice, ele sunt probabil autentice sau parafrazari aproximative, datorate impreciziei transmisiei orale. Pentru cele stranii, rezerva este indicata: Biserica nu intamplator a lasat in afara canonului scrieri antice adesea folosite in cultul crestin pe alocuri. Aceste ziceri pot fi o lectura incitanta dar ne-normativa pentru credinta si practica. De fapt acesta a si fost rostul Canonului: sa ofere comunitatii de credinta un etalon, un standard, o norma – in vederea pastrarii unitatii credintei in adevar. Dupa cum spune sfantul apostol Ioan: evangheliile au fost asternute in scris

ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

PS: desi Epistola a doua catre Corinteni a sf. Clement Romanul nu este considerata de experti ca apartinand autorului caruia ii este atribuita, provocarea ramane valabila in dreptul tuturor citatelor atribuite Domnului aflate in scrierile parintilor apostolici care nu se regasesc in canonul NT; am ales citatul de mai sus doar ilustrativ si pentru ca este consonant cu textele canonice